13 februarie,
noapte,
lună plină
Un om stă și se uită la magazinul abandonat de pe strada Tribunei. Își amintește că a iubit și el cândva o fată.
Fiecare bărbat are în el un apartament cu patru camere. Și apartamentul are o proprietară, una singură. Când proprietara e plecată, se poate închiria, dar niciodată chiriașele nu vor putea să facă în așa fel încât să curgă apă caldă la robinet.
Proprietara inimii acestui bărbat a plecat departe cu mult timp în urmă. Au venit chiriașe, au stat, a venit iarna și au plecat. Dragostea e căldură, iar centrala nu pornește decât pentru ea.
De ce ea și nu alta?
S-au cunoscut în tinerețe, și acest fapt simplu i-a schimbat pe amândoi. Dacă nu s-ar fi cunoscut, nici el și nici ea nu ar fi fost oamenii care sunt astăzi. La el, schimbările au fost radicale, nu ar fi purtat costum și cravată dacă nu era ea. Ea s-a schimbat mai mult în interior. A învățat să folosească acea forță pe care fiecare om o are în el.
El era un vagabond, un golan crescut în cartier cu cheia legată de gât. Aș zice că era un șobolan social condamnat să caute mereu brânză într-un labirint. Ea era educată, inteligentă, perfecționistă. Nu era plictisitoare, era amuzantă și asta o făcea atractivă în ciuda faptului că nu poseda cine știe ce trăsături deosebite.
Aparent, o legătură între ei ar fi fost imposibilă, dar soarta a făcut cumva ca viețile lor să se amestece. El avea ascunsă în adâncurile ființei o dorință puternică, o vigoare, sau mai bine spus un perfecționism propriu și original. Această forță s-a trezit datorită deschiderii ei sociale. Astfel a fost posibilă o conexiune între ei.
Fenomenul care s-a produs a fost unul extraordinar. Practic, fiecare s-a dezbrăcat de el însuși și s-a îmbrăcat în celălalt fără să-și piardă esența sau particularitățile. În fiecare îl vedeai în același timp și pe celălalt, sau mai bine spus îl simțeai. Asta înseamnă iubire adevărată. Să te dezbraci de tine și, în același timp de orgoliul și egoismul tău, și să te îmbraci în sentimentele, bucuriile și tristețile persoanei iubite.
Povestea lor mergea clar spre un final fericit, dar într-o zi s-a produs un eveniment neprevăzut care a schimbat complet datele problemei. Ei i-au crescut aripi și a învățat să zboare. El s-a bucurat, nu a fost egoist. Spera că o să se întoarcă mereu la el, pe pământ, când era obosită. Așa s-a întâmplat, se odihnea în brațele lui în fiecare seara.
Venea însă iarna și nu mai putea să zboare din cauza frigului. I-a venit însă o idee: Să plece în țările calde cu păsările călătoare și să se întoarcă la Primăvară. Lui i-a stat inima în loc, dar o iubea prea mult ca să o oprească. Și s-a dus.
A așteptat Primăvara cu nerăbdare. Stătea afară și privea rândunelele care se întorceau, dar ea nu venea. Atunci și-a făcut curaj și a întrebat o rândunică. Aceasta i-a raspuns ca nu mai vine, îi place mult acolo și a găsit acolo pe cineva ca ea. Sunt fericiți împreună.
I-a fost greu, dar a trecut peste. Totuși, când vine Primăvara, în adâncul ființei lui tot mai speră că o să vină.
