O filozofie a unității românești

            Avem foarte multe motive să ne bucurăm de 1 decembrie în ciuda perioadei de criză identitară politică și socială prin care trecem ca popor și care se datorează neoliberalilor și neocomuniștilor care împart ciolanul și care sunt mai mult „neo” decât liberali sau comuniști.

            Primul motiv de mare bucurie este acela că suntem uniți. Pot să-i strâng în brațe pe frații mei moldoveni sau bănățeni pe care i-am cunoscut în facultate și pot să beau un vin sau o bere cu frații mei olteni care mi-au fost colegi la primul și cel mai frumos loc de muncă pe care l-am avut până acum. Simt ca niște tăieturi pe suflet granițele pe care sora mea Maricica trebuie să le treacă pentru a ajunge acasă la ea, în Basarabia. Dar știu că o să trăiesc ziua în care exilul fraților de peste Prut se va termina și ziua aceea o să fie cea mai frumoasă din istoria de până acum a acestui popor.

            Al doilea mare motiv de bucurie este acela că avem libertate religioasă. Suntem liberi să credem, să sperăm și să mulțumim. Eu am credința ortodoxă a strămoșilor mei și nimeni nu mă oprește sau nu mă închide dacă mă rog așa cum simt și dacă țin rânduielile așa cum am învățat de la bunicii care nu mai sunt sau care într-o zi nu o să mai fie. La fiecare Sfântă Liturghie sunt prezenți cei care ne-au învățat să ne rugăm. Ne întâlnim cu ei și ne îmbrățișează din ceata drepților. Bucuria și mai mare e aceea că și vecinul meu are aceeași libertate religioasă ca mine. Poate să fie greco-catolic, reformat, baptist sau penticostal, musulman, evreu sau budist chiar. Nimeni nu o să-l pună la zid pentru modul cum alege să se raporteze la Divinitate și toți îi respectăm identitatea religioasă și tradiția. Și aceea care nu cred în nimic sunt liberi să nu creadă. Eu ca teolog ortodox nu pot decât să le invidiez această negare apofatică. Ce nu pot să înțeleg sunt înjurăturile la adresa mea ca om religios și la adresa tradițiilor pe care le-am primit, în care am fost socializat, nu le-am inventat eu.

            Al treilea motiv pentru care trebuie să ne bucurăm este acela că suntem liberi și din punct de vedere social. Dacă te naști într-o familie de fermieri la țară nu e obligatoriu să fii și tu agricultor. Poți să ajuni medic, inginer, preot, profesor. La fel e și dacă te naști în familia unui preot. Nu e obligatoriu să te faci preot. Depinde în mare măsură de tine, de ambiția ta și de dorința de a ajunge sus.

            Motivul al patrulea de bucurie este libertatea de mișcare. Granițele sunt deschise. Nu ești legat de pământ. Lipsa banilor e doar un pretext. Nu trebuie neapărat să vezi lumea ca un turist fițos și extravagant. Poți să muncești un an în Germania, un an în Japonia și altul în Canada. Minima condiție e să ai capacitatea intelectuală necesară să înveți o limbă străină la nivel conversațional și să te adaptezi unei culturi și unei societăți diferite.

            Când ne e mai greu, să ne gândim la aceste lucruri. Strămoșii noștri nu le-au avut. Era o vreme când România era divizată în trei sau patru state. Dacă aveai un prieten muntean sau moldovean aveai nevoie de pașaport ca să bei o bere sau un vin cu el. În Transilvania pe la 1700 dacă refuzai să treci la una din religiile recepte riscai să cazi în bătaia tunurilor generalului Buccow. Țara Românească și Moldova erau la porțile Europei creștine, niște porți pe care ienicerii turci intenționau să le zdrobească în misiunea lor de a supune acest continent lui Allah. A fost apoi comunismul în care orice religie era interzisă de „Sfântul Partid”. Ortodoxia a fost oarecum tolerată cu prețul umilinței preoților și episcopilor obligați să fie turnători. Dar Ortodoxia adevărată năștea Sfinți din tortură și bici în închisori. Și nu numai, pentru că și celelalte religii și-au avut Sfinții lor în închisori. A fost și o vreme în care dacă te nășteai rob sau iobag asta rămâneai toată viața. A venit burghezia și a răsturnat scara de valori și nobilimea a căzut în dizgrație în fața afaceriștilor. Au venit apoi comunismul și clasa muncitoare a preluat puterea iar toți cei care aveau proprietăți și copiii lor au fost persecutați. Au fost perioade în care se călătorea greu. Nu erau mijloace de transport. Să vezi lumea era imposibil. În comunism granițele erau închise. Era riscant să încerci să spargi blocada și să treci.

            Pentru a avea toate aceste libertăți, pentru a fi uniți, au murit oameni. Ei sunt eroii și martirii neamului românesc. Ei ne-au apărat libertatea și integritatea de câte ori acestea au fost puse în pericol. Ei au îndurat închisorile când prostia ni s-a urcat la cap și am început să persecutăm orice formă de gândire și simțire românească autentică de dragul ideoloiei născută în Germania în mintea lui Marx și crescută în Rusia de Lenin și Stalin. Sufletele lor dansează hora unirii astăzi împreună cu noi și ne spun: Nu uitați că aveți și voi o misiune. Aduceți Basarabia acasă.

            Astăzi, 1 decembrie 2015, mulțumim pentru moștenirea pe care ne-ați lăsat-o și ne bucurăm că suntem români și suntem liberi. La mulți ani!

A fost profanat mormântul lui Lucian Blaga

                  Lucian Blaga este îngropat în satul său natal, Lancrăm. Marele gânditor român, singurul nostru filozof autor de sistem, are parte de liniște după moarte. În ciuda faptului că eforturile sale intelectuale ne-au lăsat în urmă o moștenire însemnată, în ciuda faptului că a fost persecutat de regimul comunist pentru că îndrăznea să gândească, mormântul său nu e loc de pelerinaj și nu e păzit de polițiști.
                 Lucian Blaga nu a vindecat pe nimeni de cancer. Lucian Blaga nu a ajutat nici măcar o singură fată să se mărite. În concepția populară a termenului „minune”, Lucian Blaga nu a făcut minuni. El a gândit, a trăit într-o dimensiune a geniului din care a adus pe pământ „Poemele luminii”. Mediocritatea, simțindu-se sfidată, l-a condamnat. Să fie ignorat, să nu meargă lumea la el cum merge la „Sfântul” Ardealului.
                Văzând la televizor că un om a primit în vis ordine de la un anumit popă mort acum câțiva ani, să meargă să-l dezgroape și să-i ordone preafericirii sale să-l canonizeze, că s-a săturat să stea în mormânt, un student care i-a citit cărțile lui Lucian Blaga și a înțeles, și-a amintit de Popa Grama, un demon, fiu al Ignoranței îmbrăcat în sutană, care se plictisește în mormântul său și se scoală din vreme în vreme să le spună românilor creduli că Eminescu nu e românesc, sau e eretic, sau e un balaur trimis de Satana.
              Ultima dată când acest demon s-a întrupat, s-a urcat la ultimul etaj al Facultății de Teologie din Sibiu, a deschis fereastra care dă spre strada Mitropoliei și a început să urle cât îl țineau plămânii că domnul Lucian Blaga că este anticreștin și antiromânesc.
               Simțind că Popa Grama își face iar veacul printre noi, studentul s-a gândit să meargă și el la mormântul lui Lucian Blaga și să-l dezgroape. Ajuns noaptea în cimitir, a săpat până au început să-l doară mâinile. Eforturile lui erau însă zadarnice. Nu a găsit nici oase și nici cea mai mică urmă a unui sicriu.
               Dezamăgit, a ieșit din groapă, a astupat-o și strângându-și lucrurile se pregătea să plece. A descoperit însă o carte pe care nu-și amintea să o fi luat cu el. Este vorba de „Elanul insulei”. Atunci a deschis cartea la întâmplare și a citit:

„Sfânt. Asupra unui sfânt aureola sare ca o flacără asupra unei materii inflamabile. Şi aureola îl consumă.”

              Studentul a pornit spre casă încrezător. Ignoranța și abjecția au un rol purificator. Societatea românească trebuie să-și transpire mai întâi toate toxinele, apoi va face duș și va rămâne curată, proaspătă. Popa Grama o să se întoarcă la putreziciunea mormântului său. Eminescu rămâne viu în fiecare codru, în fiecare lac, în fiecare spirit curat.

Notă: Această povestire este pură fantezie. Nu are nimic de a face cu ceea ce unii numesc realitate. Vă rog să o tratați ca atare.

Arhetipul maladiv

            Indiferent dacă este vorba de un șef de stat, care are milioane de oameni subordonați, sau cel mai mic dintre șefi, să zicem un team leader într-un call center cu douăzeci de oameni în subordine, orice lider trebuie să aibă niște calități și abilități care să-l recomande pentru această misiune de a conduce. Acestea nu țin de competență în așa mare măsură cum consideră managerii multor firme din zilele noastre. Cunoștințele în domeniu reprezintă o bază solidă, dar zidurile reprezintă profilul psihologic al omului.Orice echipă dă un randament bun dacă e bine condusă. Orice echipă e bine condusă dacă liderul ei este ales în urma testării competenței în domeniu, urmată de un serios examen psihologic. Voi argumenta acest lucru folosind teoria și sistemul de gândire al renumitului psiholog Karl Gustav Jung.

           Jung spune că receptarea tuturor impulsurilor se realizează la nivel conștient și inconștient. Conştientul reprezintă un receptacul de senzaţii, situaţii, sentimente care sunt prelucrate raţional. El nu este însă nici o clipă strict autonom, deşi dă această impresie, ci este influenţat în mod hotărâtor de inconştient. Inconștientul are două dimensiuni: una personală (a fiecărei persoane în parte) și una colectivă (a diferitelor colectivități din care omul face parte). Dimensiunea conștientă a omului colaborează permanent cu ambele dimensiuni ale inconștientului.
               Inconștientul personal este format din arhetipuri și complexe autonome. Arhetipurile sunt structuri spirituale complexe cu o mare stabilitate. Ele pot să fie moștenite/transmise în mod ereditar, pot să se transmită și de la maestru la ucenic, pot să fie dobândite prin educație sau formate în urma diferitelor experiențe. Ele pot reprezenta principii după care se ghidează omul în viață, seturi de valori morale sau culturale, dar pot fi și maladive (nonvalori, tare ereditare).
                Complexele autonome rezultă din coliziunea între arhetipuri și situațiile reale în care e pus omul. Trebuie neapărat evidenţiată importanţa arhetipului pentru orientarea ulterioară a complexului. Un arhetip sănătos poate determina o orientare pozitivă a complexului care rezultă din el şi invers, un arhetip maladiv poate duce la un caracter negativ al viitorului complex.
                În inconștientul colectiv există de asemenea structuri arhetipale specifice. Aceste structuri sunt formate din manifestările în colectivitate a arhetipurilor din inconștientul personal al membrilor colectivității respective. Aceste structuri arhetipale colective oferă omogenitate și consistență grupului. Problema apare în momentul în care arhetipuri maladive din incoștientul personal formează structuri arhetipale colective maladive. Efectele sunt catastrofale în momentul în care persoanele cărora le aparțin aceste arhetipuri maladive dețin puterea în colectivul respectiv.
               Când e vorba de un șef de stat se ajunge la dictatură, la extremism, la nazism sau comunism. Numărul victimelor poate ajunge la nivelul milioanelor. În cazul celui mai mic dintre șefi, al team leader-ului dintr-un call center dacă tot am folosit acest exemplu, numărul victimelor este direct proporțional cu numărul celor pe care îi are în subordine. Totuși, intensitatea impactului pe care îl are un arhetip maladiv colectiv asupra inconștientului personal al unui membru al grupului este constantă. Cu alte cuvinte, urmărind exemplul dat la început, dacă lucrezi într-un call center și ai un team leader cu profilul psihologic al lui Hitler, îți poate distruge viața fără să pățească nimic din punct de vedere legal și, de multe ori, fără să fie măcar o secundă conștient că o face!

Notă* Exemplele au doar rolul de a face mai ușoară înțelegerea ideilor și de a da coerență acesui articol! Orice asemănare cu situații reale este o pură coincidență!