Lucian Blaga este îngropat în satul său natal, Lancrăm. Marele gânditor român, singurul nostru filozof autor de sistem, are parte de liniște după moarte. În ciuda faptului că eforturile sale intelectuale ne-au lăsat în urmă o moștenire însemnată, în ciuda faptului că a fost persecutat de regimul comunist pentru că îndrăznea să gândească, mormântul său nu e loc de pelerinaj și nu e păzit de polițiști.
Lucian Blaga nu a vindecat pe nimeni de cancer. Lucian Blaga nu a ajutat nici măcar o singură fată să se mărite. În concepția populară a termenului „minune”, Lucian Blaga nu a făcut minuni. El a gândit, a trăit într-o dimensiune a geniului din care a adus pe pământ „Poemele luminii”. Mediocritatea, simțindu-se sfidată, l-a condamnat. Să fie ignorat, să nu meargă lumea la el cum merge la „Sfântul” Ardealului.
Văzând la televizor că un om a primit în vis ordine de la un anumit popă mort acum câțiva ani, să meargă să-l dezgroape și să-i ordone preafericirii sale să-l canonizeze, că s-a săturat să stea în mormânt, un student care i-a citit cărțile lui Lucian Blaga și a înțeles, și-a amintit de Popa Grama, un demon, fiu al Ignoranței îmbrăcat în sutană, care se plictisește în mormântul său și se scoală din vreme în vreme să le spună românilor creduli că Eminescu nu e românesc, sau e eretic, sau e un balaur trimis de Satana.
Ultima dată când acest demon s-a întrupat, s-a urcat la ultimul etaj al Facultății de Teologie din Sibiu, a deschis fereastra care dă spre strada Mitropoliei și a început să urle cât îl țineau plămânii că domnul Lucian Blaga că este anticreștin și antiromânesc.
Simțind că Popa Grama își face iar veacul printre noi, studentul s-a gândit să meargă și el la mormântul lui Lucian Blaga și să-l dezgroape. Ajuns noaptea în cimitir, a săpat până au început să-l doară mâinile. Eforturile lui erau însă zadarnice. Nu a găsit nici oase și nici cea mai mică urmă a unui sicriu.
Dezamăgit, a ieșit din groapă, a astupat-o și strângându-și lucrurile se pregătea să plece. A descoperit însă o carte pe care nu-și amintea să o fi luat cu el. Este vorba de „Elanul insulei”. Atunci a deschis cartea la întâmplare și a citit:
Lucian Blaga nu a vindecat pe nimeni de cancer. Lucian Blaga nu a ajutat nici măcar o singură fată să se mărite. În concepția populară a termenului „minune”, Lucian Blaga nu a făcut minuni. El a gândit, a trăit într-o dimensiune a geniului din care a adus pe pământ „Poemele luminii”. Mediocritatea, simțindu-se sfidată, l-a condamnat. Să fie ignorat, să nu meargă lumea la el cum merge la „Sfântul” Ardealului.
Văzând la televizor că un om a primit în vis ordine de la un anumit popă mort acum câțiva ani, să meargă să-l dezgroape și să-i ordone preafericirii sale să-l canonizeze, că s-a săturat să stea în mormânt, un student care i-a citit cărțile lui Lucian Blaga și a înțeles, și-a amintit de Popa Grama, un demon, fiu al Ignoranței îmbrăcat în sutană, care se plictisește în mormântul său și se scoală din vreme în vreme să le spună românilor creduli că Eminescu nu e românesc, sau e eretic, sau e un balaur trimis de Satana.
Ultima dată când acest demon s-a întrupat, s-a urcat la ultimul etaj al Facultății de Teologie din Sibiu, a deschis fereastra care dă spre strada Mitropoliei și a început să urle cât îl țineau plămânii că domnul Lucian Blaga că este anticreștin și antiromânesc.
Simțind că Popa Grama își face iar veacul printre noi, studentul s-a gândit să meargă și el la mormântul lui Lucian Blaga și să-l dezgroape. Ajuns noaptea în cimitir, a săpat până au început să-l doară mâinile. Eforturile lui erau însă zadarnice. Nu a găsit nici oase și nici cea mai mică urmă a unui sicriu.
Dezamăgit, a ieșit din groapă, a astupat-o și strângându-și lucrurile se pregătea să plece. A descoperit însă o carte pe care nu-și amintea să o fi luat cu el. Este vorba de „Elanul insulei”. Atunci a deschis cartea la întâmplare și a citit:
„Sfânt. Asupra unui sfânt aureola sare ca o flacără asupra unei materii inflamabile. Şi aureola îl consumă.”
Studentul a pornit spre casă încrezător. Ignoranța și abjecția au un rol purificator. Societatea românească trebuie să-și transpire mai întâi toate toxinele, apoi va face duș și va rămâne curată, proaspătă. Popa Grama o să se întoarcă la putreziciunea mormântului său. Eminescu rămâne viu în fiecare codru, în fiecare lac, în fiecare spirit curat.
Notă: Această povestire este pură fantezie. Nu are nimic de a face cu ceea ce unii numesc realitate. Vă rog să o tratați ca atare.
