http://profitshare.ro/l/1606015

Elefant

Elefant.ro

luni, 7 martie 2011

Povestea unui tanar care nu citea...

*Nota: Am scris acest articol special pentru pagina evenimentului "Indemn la lectura"!

Am vazut pe aceasta pagina multe pareri pro si contra si am decis sa va spun povestea unui tanar.
Era in clasa a12a , avea 19 ani si era un elev slab. Avea insa o materie favorita, singura materie care il pasiona, singura materie pentru care isi dadea cat de cat interesul.
La inceputul vacantei de iarna a decis sa deschida caietul de romana si sa mai invete cate ceva pentru bac. Plictisit de atatdea denumiri hilare, tanarul decide sa dea cateva pagini. Ajunge la ultima pagina scrisa din caiet si citeste:”pt vacanta de iarna -M.Preda- Cel mai iubit dintre pamanteni”.
S-a gandit ca nu putea fi mai rau decat sa invete atatea notiuni de teorie literara. In biblioteca a constatat cu surprindere ca romanul avea trei volume mari si late. A decis totusi sa ii dedice romanului pentru inceput cele doua ore pe care le alocase invatatului in ziua respectiva.
Nu s-a gandit nici macar o clipa sa citeasca Tabelul Cronologic sau Prefata. A deschis primul volum direct la pagina 21 unde incepea romanul.
A citit primul capitol si i sa parut interesant,nu datorita ideilor prezentate ci datorita faptului ca naratorul era “un ticalos” ce avea sa fie condamnat pe viata. Totusi polemica dintre adolescentul Victor si tatal sau i-a starnit putin curiozitatea. Acest ticalos pe care-l astepta condamnarea pe viata, l-a citit in adolescenta pe Eminescu. Parea un adolescent cu potential intelectual, si totusi a ajuns la inchisoare.
A continuat sa citeasca, fiind tot mai atras de personalitatea lui Victor chiar daca nu era de acord cu multe dintre ideile acestuia. Incerca sa gasesasca argumente impotriva acestor idei dar fara a se opri din citit.
Lumina era tot mai slaba si cand s-a ridicat sa aprinda becul, privirea lui a intalnit ceasul care arata ca trecusera mai mult de 4 ore de cand a deschis cartea. “Ce flamanda a fost ratiunea mea”cugeta el. Era un lucru extraordinar, a observat ca paginile citite i-au dezvoltat putin modul de a gandi!
De atunci a renuntat treptat la multe activitati si tabieturi pe care le avea pentru a acorda mai mult timp lecturii. Cea mai importanta realizare a fost reducerea utilizarii televizorului de la 4-5 ore pe zi, intr-un an de zile a ajuns la 2-3 ore pe saptamana.
A devenit tot mai inteligent cu fiecare carte citita si va garantez ca va continua. Poate ca intr-o zi va ajunge la o catedra si va face tot ce ii sta in putinta pentru a-si impiedica elevii sa faca gresala care l-a costat pe el 19 ani din viata. Pentru ca omul care nu citeste refuza sa evolueze, refuza sa traiasca. Ce rost mai are viata daca nu ti-e sete?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu