Nu orice chestie cu aripi
e o porumbiță a păcii.
Au descoperit și ciorile vopseaua
și au început să se dea drept porumbițe.
Trebuia să-mi fi dat seama
când i-am auzit croncănitul grav,
dar m-a orbit dorința de a avea grijă
de o porumbiță rănită.
Dacă știam că e o cioară,
i-o dădeam câinelui meu.
Ar fi fost așa de fericit,
e mâncarea lui preferată.
În loc de asta,
i-am dat toată dragostea mea.
Mi-a dansat, mi-a cântat,
m-a fentat și a plecat.
Așa sunt ciorile,
negre.
Nu sunt așa din întâmplare,
sunt negre de nesimțire.
O văd uneori pe bloc,
îi aud croncănelile din cafenea.
Acum umblă cu un cioroi,
la fel de negru și urât ca ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu