DESPRE URĂCIOȘI, MESAJE, SIMBOLISM, POZE CU IEPURAȘI, „PAȘTE FERICIT!” ȘI ORBII CARE VORBESC DESPRE LUMINĂ
A face cuiva o urare nu este un lucru rău. Este un manifest al iubirii, este semnul unui suflet nobil care-i poartă în el pe toți prietenii și cunoscuții. Ce este însă o urare? O urare este un simbol al unui sentiment. În lipsa sentimentului activator, sunt doar vorbe goale. Nu putem descărca sentimente de pe internet, tot așa nu putem nici să copiem un mesaj de pe internet și să-l trimitem cuiva încercând să mințim că așa simțim. Sentimentele materializate trebuie să prindă substanță, formă și contur din cuvinte și gesturi care ne aparțin. Un copil a venit într-o zi la mine cu o foaie la mine și mi-a spus: „Domn profesor, vreau să aveți asta ca amintire de la mine.” Pe foaie era numele lui scris in stilul „grafitti”. Nu e arta, dar e o parte din sufletul lui imprimat pe foaia respectivă. În 1000 de poze dacă aș fi tăguit, 1000 de mesaje luate de pe net dacă aș primi, nu ar avea nici 0,001% din valoarea acelei foi de caiet.
Când este vorba de sărbători religioase mai există încă o problemă. Conținutul urării trebuie să ne definească identitatea și să demonstreze că știm despre ce vorbim. S-a vorbit în ultimii ani atât de mult despre „Sfânta Lumină” încât s-a creat un adevărat iluminism religios. Toți îți urează ceva de lumină și puțini știu desre ce vorbesc. Majoritatea urărilor sunt „de la Ruby citire”. Nu suntem nici iluminiști, nici „illuminati”. Suntem creștini și încercăm să fim ortodocși. Asta înseamnă să nu refuzi să te mai duci la Înviere dacă preotul îți spune că anul acesta nu vine Lumina de la Ierusalim și nici să apostaziezi sau să te muți dacă, prin absurd, într-un an minunea aceasta o să înceteze. Lumina o iei simbolic în lumânare în noaptea de Înviere, o iei cu adevărat în suflet de fiecare dată când treci prin botezul lacrimilor și te întâlnești apoi cu Hristos în Euharistie. Alții confundă sărbătoarea Sfintelor Paști cu vrebul „a paște”. Nu vă luați după „experții” de la TV, substantivul pască nu poate avea niciodată pluralul paște, așa cum substantivul telecomandă nu poate avea pluralul telecomande.
A face cuiva o urare nu este un lucru rău. Este un manifest al iubirii, este semnul unui suflet nobil care-i poartă în el pe toți prietenii și cunoscuții. Ce este însă o urare? O urare este un simbol al unui sentiment. În lipsa sentimentului activator, sunt doar vorbe goale. Nu putem descărca sentimente de pe internet, tot așa nu putem nici să copiem un mesaj de pe internet și să-l trimitem cuiva încercând să mințim că așa simțim. Sentimentele materializate trebuie să prindă substanță, formă și contur din cuvinte și gesturi care ne aparțin. Un copil a venit într-o zi la mine cu o foaie la mine și mi-a spus: „Domn profesor, vreau să aveți asta ca amintire de la mine.” Pe foaie era numele lui scris in stilul „grafitti”. Nu e arta, dar e o parte din sufletul lui imprimat pe foaia respectivă. În 1000 de poze dacă aș fi tăguit, 1000 de mesaje luate de pe net dacă aș primi, nu ar avea nici 0,001% din valoarea acelei foi de caiet.
Când este vorba de sărbători religioase mai există încă o problemă. Conținutul urării trebuie să ne definească identitatea și să demonstreze că știm despre ce vorbim. S-a vorbit în ultimii ani atât de mult despre „Sfânta Lumină” încât s-a creat un adevărat iluminism religios. Toți îți urează ceva de lumină și puțini știu desre ce vorbesc. Majoritatea urărilor sunt „de la Ruby citire”. Nu suntem nici iluminiști, nici „illuminati”. Suntem creștini și încercăm să fim ortodocși. Asta înseamnă să nu refuzi să te mai duci la Înviere dacă preotul îți spune că anul acesta nu vine Lumina de la Ierusalim și nici să apostaziezi sau să te muți dacă, prin absurd, într-un an minunea aceasta o să înceteze. Lumina o iei simbolic în lumânare în noaptea de Înviere, o iei cu adevărat în suflet de fiecare dată când treci prin botezul lacrimilor și te întâlnești apoi cu Hristos în Euharistie. Alții confundă sărbătoarea Sfintelor Paști cu vrebul „a paște”. Nu vă luați după „experții” de la TV, substantivul pască nu poate avea niciodată pluralul paște, așa cum substantivul telecomandă nu poate avea pluralul telecomande.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu