NOTE DE LECTURĂ: Dante - Divina Comedie - Infernul

 

       „Divina Comedie” este recomandată de mulți experți ca fiind o capodoperă. În celelalte lecturi ale mele am întâlnit mulți autori care o amintesc dar care spun că doar „Infernul” este de o reală valoare, celelalte două părți fiind de umplutură.

         Mulți numesc Evul Mediu drept o epocă a întunericului din punct de vedere intelectual. „Divina Comedie” a fost scrisă între 1300 și 1320 și reflectă exact contrariul prejudecății enunțate anterior. Nu am citit decât „Infernul” în momentul în care am început să sintetizez aceste note, dar mi-am dat seama că Dante avea cunoștințe extrem de bogate de Filozofie, Mitologie, Istorie și Teologie catolică.

         În Prefață și în notele de subsol am întâlnit de multe ori precizarea că viziunea despre lume a lui Dante corespunde cunoștințelor epocii respective și că această viziune este una arhaică, depășită. În viziunea celor din epoca respectivă Pământul se afla în centrul Universului. În viziunea lui Dante, Infernul se află în centrul Pământului iar Lucifer se află în centrul Infernului.

         Infernul are formă de pâlnie și este compus din cercuri tot mai strâmte pe măsură ce avansezi de la margine spre centru. Și suferința este gradată. Cu cât sunt cercurile mai strâmte, ea este mai intensă. Sursa suferinței pare să fie Lucifer.

         În Infern întâlnim foarte multe personaje cunoscute în Epoca Antică sau în Creștinismul timpuriu care joacă fie roluri de damnați, fie sunt transformați de Dante în demoni care au un anumit rol în sistemul de organizare al Infernului. Din a doua categorie fac parte în general personaje mitologice.

         Imaginea care m-a impresionat cel mai mult a fost cea a ereticilor care sunt închiși în morminte care sunt permanent cuprinse de flăcări. Cu toate că Dante este catolic, nu este ipocrit. În Infernul său apar o serie de pontifi despre care se știe că nu au trăit tocmai în sfințenie. Mai apar și foarte multe personaje care au jucat un rol însemnat în istoria Florenței, orașul de suflet al autorului.

         Cei care suferă cel mai mult sunt trădătorii. Lucifer îl chinuie personal pe Iuda cu ghiarele sale. În același ultim cerc de suferință mai sunt prezenți și alți doi trădători celebrii, Brutus și Casius Longinus, cei care l-au trădat pe Cezar.

         Dante îl vede pe Lucifer ca pe o creatură uriașă, un monstru cu ghiare și aripi de liliac.

         Spuneam că este criticată viziunea cosmică. Ceea ce nu înțeleg editorii și criticii este faptul că Dante vede totul în spirit, nu în materie. Mi se pare logic ca îngerul căzut să se afle în centrul Universului a cărui cădere a provocat-o ispitindu-l pe om. Așa se poate explica de ce răul găsește atâtea porți de a se manifesta în lume și de ce nu poate fi contrat decât în și prin Jertfa Mântuitorului pe Cruce urmată de Înviere, ambele rămânând active și continue prin lucrarea Duhului Sfânt în fiecare din noi.