Ateii și agnosticii spun despre minuni că sunt simple povești inventate de preoți. Chiar și printre creștini sunt mulți care consideră minunile drept niște realități ale unui trecut foarte îndepărtat, și nu acceptă posibilitatea de a fi ei părtași sau chiar martori ai unei minuni. Parțializările și falsele valorizări îi trag serios în jos pe credincioșii din zilele noastre. Un rol îl joacă și înmulțirea șarlatanilor și mediatizarea lor.
Dar mai există și oameni puternici în credință, și credința lor face ca minunile să se întâmple și în zilele noastre. Chiar dacă noi nu ne-am învretnicit de o minune, putem să le citim pe cele trăite de alții și să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru că ne dă ocazia ca indirect să luam și noi parte la astfel de întâmplări minunate.
,,Următoarea întâmplare i s-a petrecut părintelui Daniel Sapikas, locuitor din Atena, arhimandrit și un fost medic ilustru.
Pe 22 aprilie 1944 am fost internat la spitalul Eugenides cu un empiem de 4,5 kg la plămânul drept, cu simptome de apnee absolută, un ritm cardiac slăbit, febră de 41,5 °C, după ce tocmai din senin suferisem un șoc diabetic.
Din cauza chinurilor foarte mari, ascultam și vedeam ca prin ceață ce se petrecea în sala de operații . Ca medic, înțelegeam foarte bine cât de gravă era starea în care mă aflam.
Știam că rata statistică a morții (mele) era de 95%. Și nu m-am înșelat. De fapt, am fost indulgent în propria-mi judecată, deoarece echipa medicală, formată din John Belenis director al spitalului Evangelismou, profesorul Hrisostom Melessinos director al clinicii pulmonare, și Irene Batalis, anestezist, s-au temut să mă anestezieze din cauza riscului ca inima să înceteze să mai bată din cauza greutății mele. Vorbeau tare crezând că nu-i pot auzi.
I-am auzit spunând că am 2% șanse să trăiesc!
Vom face tot ce putem, ziceau, căci șansa de viață este minimă, de 2%. Oricum, sorta îi e pecetluită!
În acel moment m-am simțit singur, complet singur. Cu mare greutate mi-am făcut cruce și m-am rugat sfântului meu ocrotitor:
Sfinte Arhanghele Mihaile, arhistrategule, nu mă părăsi, nu mă lăsa. Numai pe tine te mai am și viața mea ție ți-o încredințez.
Un zgomot metalic mi-a întrerupt rugăciunea minții. Mă temeam că mișcându-mi mâna să nu fi dărâmat vreun instrument al doctorilor și am încercat să îmi întorc capul spre locul de unde venise zgomotul.
Și atunci... Dumnezeule!
Arhanghelul Mihail, Arhistrategul, în armură și cu sabia în mâna dreaptă, stătea lângă mine, viu și zâmbind.
Sunt aici, Daniel, mi-a spus, nu te-am părăsit. Te voi ocroti eu. Te voi opera eu și te vei vindeca. Nu te teme.
Spunând acestea și-a pus sabia pe pieptul meu.
La scurt timp după aceea doctorul Belenis a intrat în cameră. Să ne rugăm împreună, părinte Daniel, mi-a spus, și cu ajutorul lui Dumnezeu totul va fi bine.
Și cu adevărat așa a fost!
Operația a fost un succes. Mâna doctorului a fost ghidată de Sfântul Arhanghel. Sunt sigur. M-a adus din nou la viață atunci când aceasta începea să mă părăsească. "
sursa: Doxologia
Dar mai există și oameni puternici în credință, și credința lor face ca minunile să se întâmple și în zilele noastre. Chiar dacă noi nu ne-am învretnicit de o minune, putem să le citim pe cele trăite de alții și să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru că ne dă ocazia ca indirect să luam și noi parte la astfel de întâmplări minunate.
,,Următoarea întâmplare i s-a petrecut părintelui Daniel Sapikas, locuitor din Atena, arhimandrit și un fost medic ilustru.
Pe 22 aprilie 1944 am fost internat la spitalul Eugenides cu un empiem de 4,5 kg la plămânul drept, cu simptome de apnee absolută, un ritm cardiac slăbit, febră de 41,5 °C, după ce tocmai din senin suferisem un șoc diabetic.
Din cauza chinurilor foarte mari, ascultam și vedeam ca prin ceață ce se petrecea în sala de operații . Ca medic, înțelegeam foarte bine cât de gravă era starea în care mă aflam.
Știam că rata statistică a morții (mele) era de 95%. Și nu m-am înșelat. De fapt, am fost indulgent în propria-mi judecată, deoarece echipa medicală, formată din John Belenis director al spitalului Evangelismou, profesorul Hrisostom Melessinos director al clinicii pulmonare, și Irene Batalis, anestezist, s-au temut să mă anestezieze din cauza riscului ca inima să înceteze să mai bată din cauza greutății mele. Vorbeau tare crezând că nu-i pot auzi.
I-am auzit spunând că am 2% șanse să trăiesc!
Vom face tot ce putem, ziceau, căci șansa de viață este minimă, de 2%. Oricum, sorta îi e pecetluită!
În acel moment m-am simțit singur, complet singur. Cu mare greutate mi-am făcut cruce și m-am rugat sfântului meu ocrotitor:
Sfinte Arhanghele Mihaile, arhistrategule, nu mă părăsi, nu mă lăsa. Numai pe tine te mai am și viața mea ție ți-o încredințez.
Un zgomot metalic mi-a întrerupt rugăciunea minții. Mă temeam că mișcându-mi mâna să nu fi dărâmat vreun instrument al doctorilor și am încercat să îmi întorc capul spre locul de unde venise zgomotul.
Și atunci... Dumnezeule!
Arhanghelul Mihail, Arhistrategul, în armură și cu sabia în mâna dreaptă, stătea lângă mine, viu și zâmbind.
Sunt aici, Daniel, mi-a spus, nu te-am părăsit. Te voi ocroti eu. Te voi opera eu și te vei vindeca. Nu te teme.
Spunând acestea și-a pus sabia pe pieptul meu.
La scurt timp după aceea doctorul Belenis a intrat în cameră. Să ne rugăm împreună, părinte Daniel, mi-a spus, și cu ajutorul lui Dumnezeu totul va fi bine.
Și cu adevărat așa a fost!
Operația a fost un succes. Mâna doctorului a fost ghidată de Sfântul Arhanghel. Sunt sigur. M-a adus din nou la viață atunci când aceasta începea să mă părăsească. "
sursa: Doxologia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu