http://profitshare.ro/l/1606015

Elefant

Elefant.ro

marți, 29 octombrie 2013

Vocea unuia care ar fi putut să fie...

             Un copil se juca cu mingea în spatele blocului. Deodată, aude o voce blândă si rugătoare:
- Te rog frumos, dă-mi și mie o pasa!
- Unde ești? Nu te văd. a raspuns copilul nedumerit
- Eu nu sunt, eu aș fi putut să fiu... a raspuns vocea
              Copilul a trimis mingea în direcția din care i s-a părut că a auzit vocea, dar aceasta nu a fost stopată de nimeni și s-a oprit în peretele blocului.
-N-a fost prea bine. a constatat băiatul dezamagit. Știu! O să-ți trag la poartă!
-Vreau să stau în poartă! a exclamat vocea
                Copilul a lovit mingea cu putere și aceasta a trecut printre barele ruginite ale porții fara sa fie atinsă sau deviată de nimeni. Băiatul și-a exprimat și de data aceasta dezamagirea, dar nu i-a mai răspuns nimeni. Mergând acasă, le-a povestit această întamplare parinților săi, dar aceștia nu l-au luat în seamă. Ei au considerat că băiatul lor e înca mic și confundă lumea imaginară cu cea reală.

Eu nu sunt.
Eu aș fi putut să fiu fotbalist.
Aș fi putut să dau multe goluri.
Aș fi putut să calific România la un Campionat Mondial.
Dar mama nu m-a vrut.

Eu nu sunt.
Eu aș fi putut să fiu doctoriță.
Ai fi putut să-ți aduci la mine copiii bolnavi.
Cu mare drag i-aș fi tratat fără să aștept ceva în schimb.
Dar tata nu m-a vrut și a dus-o pe mama să mă avorteze.

Eu nu sunt.
Eu aș fi fost preot dacă m-aș fi născut,
Iar în ziua necazului tău ți-aș fi ieșit în cale,
Te-aș fi mângâiat și te-aș fi ajutat să mergi mai departe.
Dar mama mamei mele nu m-a vrut pentru că tatăl meu nu ar fi fost un soț destul de bun pentru fata ei.

Eu nu sunt.
Eu aș fi putut să fiu cea mai bună prietenă a ta.
Ai fi putut să împarți cu mine bucuriile și greutățile.
Ți-aș fi dat sfaturi bune în momentele în care aveai nevoie.
Dar mama mea s-a speriat că nu o să mai poată să slăbească dacă m-ar fi avut.

Eu nu sunt.
Eu aș fi putut să fiu un om politic vertical.
Aș fi putut să schimb direcția acestei țări.
Aș fi făcut din ea o grădină bogată și roditoare.
Dar părinții mei sunt săraci și au considerat că o să le fiu o povară.

Eu nu sunt.
Eu aș fi putut să fiu învățătoare.
Aș fi putut să-i învăț pe copiii tăi să scrie și să citească.
Le-aș fi deschis astfel porțile spre un destin minunat.
Dar ai mei nu m-au vrut și nu m-am mai născut.

Noi nu suntem.
Noi am fi putut să fim militari viteji.
Ne-am fi apărat patria în vreme de război.
Am fi murit în luptă pentru voi.
Dar mama noastră nu ne-a vrut și cinci avorturi a făcut.

Eu nu sunt.
Eu aș fi putut să fiu sora fiului tău.
Aș fi putut să-l împiedic să se apuce de droguri.
Aș fi putut să-l opresc în noaptea în care s-a urcat băut la volan
Și am fi fost și astăzi amândoi printre voi.
Dar, mamă dragă, ai ales să nu mă naști, iar Dumnezeu ți l-a luat și pe fratele meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu