Despre școală

              Fiecare elev trebuie să plece la drum în noul an școlar, pe lângă rechizite, cu câteva sfaturi primite de la oameni cu mai multă experiență de viață și cu câteva obiective pe care să și le stabilească în urma acestor sfaturi.

1. Viața e o luptă! Școala e un cantonament în care pregătești această luptă!

            Într-o luptă totul e permis și totul e posibil. Toate armele îți pot aduce avantajul, te pot purta spre victorie. Cu toate acestea, totul începe și se termină cu tine. Destinul tău depinde într-o măsură uriașă de filozofia ta de viață și nu de armele pe care le ai. Este vorba de modul în care te raportezi la propria ta persoană și la tot ce gravitează în jurul tău.

            La școală lucrurile sunt încă simple, ai familia în spate, dacă iei un pumn în gură nu cazi la pământ, te prind ai tăi și te ajută să te ridici. Unii se obișnuiesc așa, mare greșeală. Trec prin școală ca prin apă mică, fără să se mai antreneze. Trântele pe care le vor lua în primele clipe din restul vieții lor îi pot distruge. În școală trebuie să înveți să încasezi lovituri puternice fără să cazi și să răspunzi cu o lovitură de două ori mai puternică.

2. Motivația

            Este lucrul cel mai important lucru pentru fiecare om. Este esențială pentru un elev. 

            Toți oamenii care nu au ajuns unde și-au dorit, nu au ajuns pentru că nu și-au dorit suficient. Nu există scuze. Dacă nu reușești din prima, încerci iar. Încerci de 1000 de ori. Atâta timp cât respiri, nu există scuze pentru a renunța la ceea ce îți dorești. Nu lăsa pe nimeni să te demotiveze. E simplu. Dacă vrei, poți, și nimeni nu are dreptul să te descurajeze. Străduiește-te și mai mult să ajungi unde îți dorești, ca să le demonstrezi tuturor cine ești.

    2.1 Motivația de a învăța

           Înveți pentru a ajunge unde îți dorești. Dacă ai probleme cu gramatica, dacă nu poți rezolva o problemă de matematică cu algoritmul în față, dacă nu ești în stare să citești un eseu de sinteză care cuprinde cunoștințe generale de botanică, de anatomie sau evenimente istorice relevante, cum crezi că o să te poți descurca atunci când viața te va pune în fața unor probleme complicate pentru care trebuie tu să găsești un algoritm de rezolvare. Învățatul e un antrenament.

3. Caracterul duhovnicesc

            Ca să poți să lupți cu toate piedicile, cu tot ce te demotivează, trebuie să înțelegi că învățatul are o dimensiune spirituală. Foarte mulți învață pentru note. E o abordare superficială. Fiecare examinare, lucrare de control sau răspuns oral, are trei dimensiuni. Prima este cea intelectuală. Ți se testează cunoștințele și capacitatea de a le utiliza. A doua este cea fizică. Atât învățatul cât și examinarea necesită un efort fizic. Erau zile în sesiune când stăteam 12-16 ore pe scaun, cu pixul în mână și făceam sinteze din tratatele de teologie pe care le aveam de studiat. Uneori adormeam cu capul pe birou. Forța de a face asta o găseam în spirit, ceea ce ne aduce la componenta a treia. Mulți nu o iau în seamă. Nu suntem niște mașini de învățat sau de lucrat. Suntem oameni, avem emoții și sentimente. Nu trebuie să neglijăm acest aspect dacă nu vrem să ne pierdem echilibrul. Și spiritul are nevoie de hrană, apă, antrenament și odihnă. Eu le-am găsit în religia mea. Rugăciunea este hrana, iubirea este apa, postul este antrenamentul și comuniunea este odihna.

4. Despre corupție, vrăjeală și minciună

             Poți să păcălești sistemul de învățământ. Poți să copiezi la lucrări. Poți să ai părinți influenți care să-i forțeze pe profesorii tăi să-ți dea note mai mari. Poți să-ți cumperi examenul maturității. Poți să-ți cumperi o diplomă de licență. Poți să ajungi licențiat sau chiar doctor cu o lucrare-plagiat. Nu te ajută cu nimic! Dacă nu ai trecut prin acest antrenament, dacă nu ai dobândit experiența necesară, o să trăiești toată viața cu o presiune uriașă asupra ta. Asta e o previziune optimistă. În cel mai rău caz, prima lovitură pe care ți-o va da viața o să fie atât de puternică încât o să-ți spargă capul.

Învață! Luptă! Nu renunța niciodată la ceea ce îți dorești!

NOTE DE LECTURĂ: Dante - Divina Comedie - Infernul

 

       „Divina Comedie” este recomandată de mulți experți ca fiind o capodoperă. În celelalte lecturi ale mele am întâlnit mulți autori care o amintesc dar care spun că doar „Infernul” este de o reală valoare, celelalte două părți fiind de umplutură.

         Mulți numesc Evul Mediu drept o epocă a întunericului din punct de vedere intelectual. „Divina Comedie” a fost scrisă între 1300 și 1320 și reflectă exact contrariul prejudecății enunțate anterior. Nu am citit decât „Infernul” în momentul în care am început să sintetizez aceste note, dar mi-am dat seama că Dante avea cunoștințe extrem de bogate de Filozofie, Mitologie, Istorie și Teologie catolică.

         În Prefață și în notele de subsol am întâlnit de multe ori precizarea că viziunea despre lume a lui Dante corespunde cunoștințelor epocii respective și că această viziune este una arhaică, depășită. În viziunea celor din epoca respectivă Pământul se afla în centrul Universului. În viziunea lui Dante, Infernul se află în centrul Pământului iar Lucifer se află în centrul Infernului.

         Infernul are formă de pâlnie și este compus din cercuri tot mai strâmte pe măsură ce avansezi de la margine spre centru. Și suferința este gradată. Cu cât sunt cercurile mai strâmte, ea este mai intensă. Sursa suferinței pare să fie Lucifer.

         În Infern întâlnim foarte multe personaje cunoscute în Epoca Antică sau în Creștinismul timpuriu care joacă fie roluri de damnați, fie sunt transformați de Dante în demoni care au un anumit rol în sistemul de organizare al Infernului. Din a doua categorie fac parte în general personaje mitologice.

         Imaginea care m-a impresionat cel mai mult a fost cea a ereticilor care sunt închiși în morminte care sunt permanent cuprinse de flăcări. Cu toate că Dante este catolic, nu este ipocrit. În Infernul său apar o serie de pontifi despre care se știe că nu au trăit tocmai în sfințenie. Mai apar și foarte multe personaje care au jucat un rol însemnat în istoria Florenței, orașul de suflet al autorului.

         Cei care suferă cel mai mult sunt trădătorii. Lucifer îl chinuie personal pe Iuda cu ghiarele sale. În același ultim cerc de suferință mai sunt prezenți și alți doi trădători celebrii, Brutus și Casius Longinus, cei care l-au trădat pe Cezar.

         Dante îl vede pe Lucifer ca pe o creatură uriașă, un monstru cu ghiare și aripi de liliac.

         Spuneam că este criticată viziunea cosmică. Ceea ce nu înțeleg editorii și criticii este faptul că Dante vede totul în spirit, nu în materie. Mi se pare logic ca îngerul căzut să se afle în centrul Universului a cărui cădere a provocat-o ispitindu-l pe om. Așa se poate explica de ce răul găsește atâtea porți de a se manifesta în lume și de ce nu poate fi contrat decât în și prin Jertfa Mântuitorului pe Cruce urmată de Înviere, ambele rămânând active și continue prin lucrarea Duhului Sfânt în fiecare din noi.

Roland Garros 2014: Halep vs Sharapova

             Luna trecută Halep a întâlnit-o pe Sharapova la turneul de la Madrid, tot în finală, tot pe zgură. Am urmărit partida cu sufletul la gură. Cu toate că sunt un fan declarat al Mariei Sharapova, am ținut atunci cu Simona Halep. Timp de 30-35 de minute, cât a durat primul set, nu mi-a părut rău că am ales solidaritatea națională în dauna principiilor în baza cărora îmi aleg sportivii favoriți.

            Simona a început meciul foarte bine. A ales să primească în primul game și a început meciul cu un break. A continuat așa tot setul pe care l-a câștigat cu 6-1. Sharapova nu a avut replica la acest stil de joc și părea la sfârșitul setului că-i lipsește motivația necesară întoarcerii meciului. Pe scurt, Halep avea meciul în mână și se îndrepta spre o victorie facilă.

           În pauza dintre cele două seturi Sharapova și-a amintit cum o cheamă și cine este. S-a trezit bestia care se ascunde în spatele chipului ei frumos după cum spunea comentatorul britanic al acelei partide. Lăsând gluma la o parte, Sharapova s-a comportat în setul al doilea ca o mare campioană, ca o jucătoare care a câștigat toate turneele de mare șlem și multe altele pe lângă. Nu doar experiența a ajutat-o să întoarcă meciul. Un rol însemnat l-a avut dorința de victorie extrem de mare. Din acest motiv sunt un suporter înfocat al Mariei, pentru că văd cât de mult își dorește să câștige fiecare meci. A avut câteva meciuri memorabile cu Serena Williams, o jucătoare care îi este superioară la toate capitolele și pe toate suprafețele. Totuși, Sharapova a reușit să o învingă de mai multe ori purtată de dorință.
Este un capitol la care Halep suferă destul de mult, și asta se vede la turneele mari. A ajuns pe locul 4 în lume și este abia la prima finală importantă. Să analizăm comparativ statisticile meciului de la Madrid, precum și cele generale și să vedem ce șanse are Simona Halep.

                   Din punct de vedere fizic jucătoarele au aceeași greutate dar Sharapova e mai înaltă cu aproape 20 de centimetrii. Asta înseamnă că Halep are mai multă forță în timp ce Sharapova este mai rezistentă. Viteza este egală dar Halep obosește mai repede.
                 Din punct de vedere al carierei, Sharapova are 533 de victorii și 128 de înfrângeri, în timp ce Halep are 238 cu 125. Observăm că Halep, mai tânără cu 5 ani are aproape la fel de multe înfrângeri ca adversara ei, ceea ce demonstrează ce spuneam eu mai sus despre dorința de a câștiga. Halep are șapte turnee câștigate toate în ultimii doi ani și ceva. Sharapova are 31 de titluri, cele mai multe câștigate înainte să înceapă ascensiunea Simonei.
                Dacă analizăm statistica meciului de la Madrid, vedem că Simonei i-a intrat destul de rar primul serviciu, 58% e un procentaj care arată că a jucat cu al doilea serviciu aproape jumătate din puncte. Iar Sharapova are un procentaj foarte bun la retur pe al doilea serviciu (66%).
              Din punct de vedere tactic, Halep i-a fost superioară Mariei la Madrid. Așa cum arată statisticile acelui meci, putem spune că Halep are o șansă în meciul de astăzi numai dacă îi intră primul serviciu. Dacă scoate un procentaj de peste 63-65% la acest capitol, meciul e câștigat.

DESPRE URĂCIOȘI, MESAJE, SIMBOLISM, POZE CU IEPURAȘI, „PAȘTE FERICIT!” ȘI ORBII CARE VORBESC DESPRE LUMINĂ

DESPRE URĂCIOȘI, MESAJE, SIMBOLISM, POZE CU IEPURAȘI, „PAȘTE FERICIT!” ȘI ORBII CARE VORBESC DESPRE LUMINĂ

              A face cuiva o urare nu este un lucru rău. Este un manifest al iubirii, este semnul unui suflet nobil care-i poartă în el pe toți prietenii și cunoscuții. Ce este însă o urare? O urare este un simbol al unui sentiment. În lipsa sentimentului activator, sunt doar vorbe goale. Nu putem descărca sentimente de pe internet, tot așa nu putem nici să copiem un mesaj de pe internet și să-l trimitem cuiva încercând să mințim că așa simțim. Sentimentele materializate trebuie să prindă substanță, formă și contur din cuvinte și gesturi care ne aparțin. Un copil a venit într-o zi la mine cu o foaie la mine și mi-a spus: „Domn profesor, vreau să aveți asta ca amintire de la mine.” Pe foaie era numele lui scris in stilul „grafitti”. Nu e arta, dar e o parte din sufletul lui imprimat pe foaia respectivă. În 1000 de poze dacă aș fi tăguit, 1000 de mesaje luate de pe net dacă aș primi, nu ar avea nici 0,001% din valoarea acelei foi de caiet.
              Când este vorba de sărbători religioase mai există încă o problemă. Conținutul urării trebuie să ne definească identitatea și să demonstreze că știm despre ce vorbim. S-a vorbit în ultimii ani atât de mult despre „Sfânta Lumină” încât s-a creat un adevărat iluminism religios. Toți îți urează ceva de lumină și puțini știu desre ce vorbesc. Majoritatea urărilor sunt „de la Ruby citire”. Nu suntem nici iluminiști, nici „illuminati”. Suntem creștini și încercăm să fim ortodocși. Asta înseamnă să nu refuzi să te mai duci la Înviere dacă preotul îți spune că anul acesta nu vine Lumina de la Ierusalim și nici să apostaziezi sau să te muți dacă, prin absurd, într-un an minunea aceasta o să înceteze. Lumina o iei simbolic în lumânare în noaptea de Înviere, o iei cu adevărat în suflet de fiecare dată când treci prin botezul lacrimilor și te întâlnești apoi cu Hristos în Euharistie. Alții confundă sărbătoarea Sfintelor Paști cu vrebul „a paște”. Nu vă luați după „experții” de la TV, substantivul pască nu poate avea niciodată pluralul paște, așa cum substantivul telecomandă nu poate avea pluralul telecomande.

„Vacanța s-a sfârșit!”

               Consilierul prezidențial Iulian Fota și jurnalistul Emil Hurezeanu au susținut o conferință la Sibiu cu ocazia aniversării a 10 ani de la intrarea României în NATO. În sală au fost prezenți foarte mulți militari, studenți dar și foarte mulți agenți de la securitate. A fost prezent un singur post de televiziune (Digi24) și mai mulți jurnaliști din presa locală sibiană. Evenimentul a fost trecut în presă drept o conferință banală despre România și NATO. Mesajul central a fost evitat cu foarte mare eleganță.

                Vacanța s-a sfârșit! Marile puteri s-au regrupat! Este foarte clar că ne așteaptă o nouă luptă pentru reîmpărțirea lumii. S-a mai întâmplat acest lucru în 1914 (exact acum un secol) și în 1940. Au urmat războaie mondiale. Nu se știe dacă și de această dată se va întâmpla la fel. Cert e că avem deja două tabere destul de bine conturate și câteva evenimente care au pregătit terenul.

                 Dacă în 1990 SUA și puterile din Vestul Europei au ieșit victorioase din Războiul Rece iar Rusia era aproape ruinată, astăzi situația a devenit mult mai echilibrată. Rusia și-a revenit, are în acest moment din câte se vehiculează o alianță clară semnată cu puterile musulmane care s-au săturat să suporte agresiunile americano-europene care au ca scop exclusiv exploatarea abuzivă a petrolului și blocarea evoluției țărilor respective mai ales în plan politic. Să nu uităm nici de noile puteri apărute. E adevărat că Japonia a dat puțin înapoi, dar rămâne China. Nu poate să treacă neobservat nici progresul Turciei. Ce s-ar întâmpla dacă țările musulmane s-ar grupa în jurul Turciei și s-ar alia cu Rusia...?
                 Să nu uităm că forța Statelor Unite ale Americii a scăzut foarte mult. Vorbim de un stat falimentar, economia lor e la pământ. Conducerea lor este formată din marionete manipulate de oamenii cu bani, bancherii evrei. Uniunea Europeană nu e nici ea foarte puternică. Există în continuare tensiuni puternice între Germania-Marea Britanie-Franța. Nici în SUA și nici în UE nu avem oameni carismatici, lideri adevărați care să poată lua decizii importante pe muchie de cuțit.



                Pe acest fundal, Vladimir Putin, un lider adevărat care are ceva din carisma lui Petru cel Mare, își face mișcările pe tabla de șah a lumii. În 2008, în urma unui război de 15 zile, Rusia a anexat o parte din Georgia. În acest an a anexat Crimeea de la Ucraina. Rusia și Statele Unite sunt implicate și în Războiul din Siria. Rușii îi susțin pe sirieni, în timp ce SUA e în mod cât se poate de logic de partea Israelului. Să nu uităm de armele nucleare și de dimensiunea cibernetică pe care o poate lua un eventual război.


               România este într-o situație dificilă. Nu ar fi prima oară când nu ne-am aliat cu cine trebuie. Suntem o țară membră NATO de 10 ani, dar se pune problema: Mai este această alianță una benefică? Suntem chiar la granița frontului. În ce măsură o să intervină aliații noștrii în cazul în care Rusia va ridica pretenții asupra noastră? În condițiile anexării Crimeei de către Rusia, scutul anti-rachetă construit la noi nu mai are valoare. Dacă rușii își duc lansatoarele de rachete în Crimeea pot să prăjească Europa bine de tot.  Nu avem armată, nu avem avioane, nu avem rachete. Suntem la mila rușilor. Sunt foarte multe voci mai ales din afara țării care spun că am luat-o pe drumul greșit. Și pe plan intern suntem într-o situație catastrofală. Îl avem pe Ponta care ascultă de Moscova, pe Băsescu, care este „Vocea Americii” și pe Crin, care pe Iohanis, trimis al Germaniei.








(pamflet sau nu?)

Love story

13 februarie,

noapte,

lună plină

      Un om stă și se uită la magazinul abandonat de pe strada Tribunei. Își amintește că a iubit și el cândva o fată. 

       Fiecare bărbat are în el un apartament cu patru camere. Și apartamentul are o proprietară, una singură. Când proprietara e plecată, se poate închiria, dar niciodată chiriașele nu vor putea să facă în așa fel încât să curgă apă caldă la robinet.

      Proprietara inimii acestui bărbat a plecat departe cu mult timp în urmă. Au venit chiriașe, au stat, a venit iarna și au plecat. Dragostea e căldură, iar centrala nu pornește decât pentru ea.

     De ce ea și nu alta? 

     S-au cunoscut în tinerețe, și acest fapt simplu i-a schimbat pe amândoi. Dacă nu s-ar fi cunoscut, nici el și nici ea nu ar fi fost oamenii care sunt astăzi. La el, schimbările au fost radicale, nu ar fi purtat costum și cravată dacă nu era ea. Ea s-a schimbat mai mult în interior. A învățat să folosească acea forță pe care fiecare om o are în el.

     El era un vagabond, un golan crescut în cartier cu cheia legată de gât. Aș zice că era un șobolan social condamnat să caute mereu brânză într-un labirint. Ea era educată, inteligentă, perfecționistă. Nu era plictisitoare, era amuzantă și asta o făcea atractivă în ciuda faptului că nu poseda cine știe ce trăsături deosebite. 

     Aparent, o legătură între ei ar fi fost imposibilă, dar soarta a făcut cumva ca viețile lor să se amestece. El avea ascunsă în adâncurile ființei o dorință puternică, o vigoare, sau mai bine spus un perfecționism propriu și original. Această forță s-a trezit datorită deschiderii ei sociale. Astfel a fost posibilă o conexiune între ei. 

    Fenomenul care s-a produs a fost unul extraordinar. Practic, fiecare s-a dezbrăcat de el însuși și s-a îmbrăcat în celălalt fără să-și piardă esența sau particularitățile. În fiecare îl vedeai în același timp și pe celălalt, sau mai bine spus îl simțeai. Asta înseamnă iubire adevărată. Să te dezbraci de tine și, în același timp de orgoliul și egoismul tău, și să te îmbraci în sentimentele, bucuriile și tristețile persoanei iubite.

    Povestea lor mergea clar spre un final fericit, dar într-o zi s-a produs un eveniment neprevăzut care a schimbat complet datele problemei. Ei i-au crescut aripi și a învățat să zboare. El s-a bucurat, nu a fost egoist. Spera că o să se întoarcă mereu la el, pe pământ, când era obosită. Așa s-a întâmplat, se odihnea în brațele lui în fiecare seara.

    Venea însă iarna și nu mai putea să zboare din cauza frigului. I-a venit însă o idee: Să plece în țările calde cu păsările călătoare și să se întoarcă la Primăvară. Lui i-a stat inima în loc, dar o iubea prea mult ca să o oprească. Și s-a dus.

    A așteptat Primăvara cu nerăbdare. Stătea afară și privea rândunelele care se întorceau, dar ea nu venea. Atunci și-a făcut curaj și a întrebat o rândunică. Aceasta i-a raspuns ca nu mai vine, îi place mult acolo și a găsit acolo pe cineva ca ea. Sunt fericiți împreună. 

    I-a fost greu, dar a trecut peste. Totuși, când vine Primăvara, în adâncul ființei lui tot mai speră că o să vină.

Marioara Murărescu (povești de viață)

oameni