3 ore. studiu despre ea

             Sunt câteva luni de când o femeie a apărut de nicăieri și a început să deseneze sentimente pe o tăbliță  ce a găsit-o în sufletul meu. Când m-am uitat prima dată la tăbliță, mi s-a părut că desenul seamănă cu o pălărie albă. M-am uitat mai atent și am constatat că poate la fel de bine să fie vorba despre Luna de pe cer. Atunci am întrebat-o pe femeie: De ce mă iubești, Selena? Nu înțelegi că sufletul meu e un cer prea mic pentru tine?

http://mihailsurdu.blogspot.ro/2012/05/de-ce-ma-iubesti-selena.html

             După un timp, a desenat două aripi. În trufia mea, nu le vedeam rostul, și am ras de ele. Ea s-a supărat și pe drept cuvânt, pentru că acele aripi le avea ea pe spate. Ele au purtat-o la mine. Atunci am rugat-o din tot sufletul: Femeie cu aripi, mai iartă-mă din când în când și mai întoarce-te la mine.

http://mihailsurdu.blogspot.ro/2012/07/femeie-cu-aripi.html

           Într-o zi, a lăsat tăblița și a plecat să deseneze pentru altul. Deja o iubeam mult de tot, am înnebunit de gelozie și am început să spun că aripile ei sunt de fapt aripi negre de cioară.

http://mihailsurdu.blogspot.ro/2012/08/aripi-de-cioara.html

         A auzit și a fost destul de dureros pentru ea. Dar totuși, s-a întors într-o zi. Mi-a reamintit un lucru pe care îl uitasem din cauza geloziei, faptul că forma supremă de dragoste este libertatea.

http://mihailsurdu.blogspot.ro/2012/07/femeie-cu-aripi.html

        Atunci am decis că e momentul să încep să-mi asum această dragoste până la capăt, ca un martir, fără să aștept sau să pretind ceva de la ea.

http://mihailsurdu.blogspot.ro/2012/09/cum-traieste-el-dragostea.html

         Această atitudine a dat deja câteva roade. Am reușit într-o seară să-mi adun tot curajul și am trecut pentru 3 ore în lumea ei. Țin să menționez că e o lume de care mi-a fost teamă, e o lume în care eu nu mă potrivesc foarte bine, e o lume în care nu știu dacă? sau cât? aș putea rezista. Timp de 3 ore m-am ținut ca scaiul după ea, am studiat-o căutând răspunsuri la multe și complicate întrebări. Poate că am fost enervant, dacă nu pentru ea, cel puțin pentru câțiva din prietenii ei, care nu se mai puteau bucura de atenția ei din cauza mea.

           Oricum, am găsit câteva răspunsuri. Când o strângeam în brațe, m-am concentrat să-i simt bătăile inimii prin toată acea gălăgie. Erau precum erupțiile unui vulcan care îți umple sufletul cu o lavă de sentimente calde. Mai trebuie să menționez și acel zâmbet pe care nu poți să-l citești decât pe chipurile fetelor care se știu iubite mult de tot și care se mândresc cu acest lucru. Nu sunt sigur că am văzut acel zâmbet în seara aceea, dar sunt sigur că am văzut o urmă a lui sau o încercare de a ieși în față.

            Când am ajuns acasă, am scos tăblița din buzunarul de la piept al sufletului și am privit-o. Am recunoscut chipul ei din acea seară, cu tot cu acea codiță împletită care mi-a plăcut foarte mult.