Gustând din strugurii ei dulci,
m-am îmbătat de mustul fericirii.
A fost una din nopțile alea în care nu te culci,
te lași purtat de ea pe căile pieirii
De toamnă, acum sufletul mă doare,
Galben, portocaliu, cărămiziu...
Simt cum totul în jurul meu moare,
Sufletu-mi rămâne codru chelios, murdar și pustiu.
Am avut la marginea lui o păpădie
dar ieri am văzut un cioroi zburând cu ea în cioc.
De acum vântul tot mai rece adie,
iar raze calde de soare nu mai avem în stoc.
Toamna e ca o femeie parșivă de 30
care îți bea iubirea până la fund și apoi sparge paharul,
te face să o iubești pe veci
și apoi te lasă, singur să-ți îneci amarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu