Îmbrăcat în haine de cerșetor,
poetul ședea trist
lângă tomberonul existenței sale
și medita...
Tu, ființă delicată,
zburai de mult în urma lui
urmărindu-l de sus
cu ochișorii tăi blânzi de căprioară.
Ai coborât lângă el,
ți-ai scos aparatul foto
și i-ai făcut o poză.
Blițul i-a atras atenția.
- Lasă-ți toată tristețea aici,
prizonieră în această imagine.
Nu mai sta aici singur,
ai multe lucruri de oferit lumii.
Te-ai apropiat și te-ai așezat lângă el.
L-ai mângâiat cu aripa ta caldă,
așa cum o cloșca inimoasă
îl ia sub aripa ei pe micul puișor dezorientat.
El se ridică,
caută ceva în tomberonul existenței sale.
Dintr-o cutie,
scoate o coroniță strălucitoare.
- Mă urmărești de mult,
nobilă făptură.
Ai stat mereu în urma mea
și nu ai renunțat chiar dacă m-ai văzut cu alta.
Acesta e momentul tău,
momentul în care primești ce ți se cuvine.
De astăzi ești împărăteasa versurilor mele,
de astăzi strălucești ca Luna între stele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu