Cafea pentru Mădălina

 Mă trezesc iar dintr-un somn agitat,
 camera e rece, afară e încă iarnă.
 Nu trupul e cel care suferă de frig,
 sufletul e cel care își dorește căldura ei.

 Prima rază de soare,
 cafea fierbinte,
 o mână ține cana,
 o mână ar vrea să țină mâna ei.

 Pentru o clipă, aburul formează conturul ei perfect.

 Suntem oameni,
 suntem complicați,
 suntem supărăcioși,
 dar ne bem cafeaua împreună,
 ne ținem de mână
 și ne iertăm orice.

 Oricât de friguroasă ar fi iarna în sufletele noastre,
 oricât ar vrea să ne ighete sentimentele,
 căldura cafelei trezește iubirea amorțită.
 Și din iubire... se face'ndată Primăvară!