Opriti masacrul

Cum poate un om sa fie atat de crud? Dumnezeu este cel care da viata, cu ce drept ia omul viata pe care o da Dumnezeu? Cum putem sa fim atat de dezgustatori? Cum putem sa fim niste consumatori de cadavre?

Noi suntem cum suntem, pentru ca ne-am nascut in aceste vremuri si am fost invatati asa, dar poate cineva sa-mi spuna de ce trebuie sa ne injosim si mai mult?

"20. Apoi a zis Dumnezeu: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Şi a fost aşa.
21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: "Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!
23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
24. Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa.
25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine." (Facere 1, 20-25)

La inceput, animalele nu se mancau intre ele, si nici omul nu prindea animalele ca sa se hraneasca din cadavrele lor. Omul traia in armonie cu natura, in ascultarea lui Dumnezeu si nu-i era nici foame, nici sete. Foamea, setea, frigul si toate celelalte vin din cauza ca omului ii lipseste Dumnezeu.

Pentru ca oamenii sa nu moara subit imediat dupa cadere, sa nu rateze mantuirea, Dumnezeu a creat reteaua trofica. A facut chestia asta in momentul in care a pus dusmanie intre om si natura. Sa nu uitam ca Dumnezeu, prin Moise, le-a randuit israelitilor din care animale au voie sa manance si din care nu. Dumnezeu a permis uciderea pentru hrana pentru a ne smeri mereu, pentru a constientiza de fiecare data cand mancam carne ca suntem atat de josnici incat trebuie sa consumam cadavre ca sa ne potolim nevoile.

Astfel, cel care taie o gaina nu intra sub incidenta poruncii "Sa nu ucizi!". Dar cel care ucide un animal care s-a nascut liber, doar pentru simplul fapt ca incomodeaza pe cineva, acela este criminal, si sangele animalului va cadea asupra sa pana in veac.

Cainii au fost lasati de Dumnezeu sa stea pe langa om, sa se hraneasca cu firimiturile de la masa acestuia, sa-l iubeasca pe om si sa-i fie credinciosi. Cum indraznesc unii sa vina si sa spuna ca toti cainii care s-au nascut liberi trebuie sa moara pentru ca nu au un stapan si ne incomodeaza.

Deputatii au aprobat astazi un masacru. Cainele e probabil cel mai iubitor animal, cainii fara stapan stau prin orase si printre blocuri pentru ca ii iubesc pe oameni si daca eu o sa vad vreodata hingheri alergand dupa un caine, o sa le pun piedica, o sa strig cat pot de tare "Nebunilor, opriti masacrul! Nu stiti ce faceti, sangele lor nevinovat o sa cada asupra voastra si a copiilor vostrii!"

Iubesc animalele, si in special cainii. Avem multe de invatat de la caini. In momentul in care stapanul il cheama, cainele lasa tot, chiar si osul din gura si alearga la stapan. Daca omul ar avea credinta macar cat un caine, n-ar mai ramane unul acasa in pat duminica, atunci cand glasul Domnului cheama oamenii la Sfanta Liturghie. In plus, cainii nu uita niciodata sa linga mana stapanului in semn de multumire pentru grija pe care i-o poarta. Cati dintre noi ii multumim lui Dumnezeu in fiecare zi pentru grija? Cati citim un acatist de multumire de fiecare data cand Dumnezeu ne indeplineste o dorinta arzatoare?

Va rog din suflet, opriti masacrul. Sa nu trimita Dumnezeu cutremur mare care sa ne darame casele pentru a ne arata cat de greu este sa traiesti hoinar ca un caine vagabond. Si apoi, cand nu vom mai avea adapost, sa nu trimita fiarele salbatice sa ne vaneze asa cum vanam noi cainii.

Nebunie contagioasa

Titlul "Viata cu un idiot" te poate duce cu gandul la o comedie dar nu e deloc asa. E o piesa in care furia si frustrarea ating cote maxime, e o piesa care se termina in disperare, in crima. Ingerul pazitor al personajelor e din ce in ce mai slab, isi pierde aripile si e tot timpul depasit numeric in lupta cu raul.

Un miner este tras la raspundere pentru ca intarzie mereu la sedintele de partid, are un schimb dur de replici cu seful, iar acesta il trimite la spitalul de nebuni sa ia acasa un nebun si sa-l ingrijeasca pentru o perioada de un an.


De aici incepe nebunia totala. Sotia minerului face o criza de nervi in momentul in care sotul ei apare acasa cu Vova (nebunul). Acesta se comporta deplorabil: mananca morcovi si se masturbeaza, isi toarna in cap maioneza, urineaza in frigider, umple peretii casei cu cacat...

Sotia minerului se culca cu Vova, sotul ei ii prinde, ea spune ca s-a indragostit de Vova, ramane gravida, sotul ei ii spune ca s-a combinat cu un monstru si va naste un monstru. Previziunile acestuia se adeveresc, fata naste o chestie rosie care moare la nastere.

Vova constientizeaza ca fata a pierdut copilul si o bate crunt, apoi se indragosteste de miner. Fata devine geloasa pe sotul ei, ii cere sa i-l dea inapoi pe Vova, ca e firesc sa se iubeasca un barbat cu o femeie, nu invers.

In final, Vova, disperat, o ucide si fuge. De crima este acuzat minerul care este internat la nebuni pentru ca a sustinut la ancheta ca sotia lui a fost ucisa de un nebun pe nume Vova care traia la ei in casa si ca acesta a fost ajutat de un inger.

Concluzia pe care o trag din aceasta piesa este aceea ca nebunia este o boala atat psihica dar si spirituala. Cultura este imunitatea psihicului iar credinta este imunitatea spiritului. Oamenii care nu le au, sunt macinati de prostie si manipulati de demoni. E suficient sa le dea cineva un ghiont pentru a agoniza in nebunie.

Credinţă şi ştiinţă

Oamenii de ştiinţă ruşi au măsurat puterea rugăciunii şi au observat că apa sfinţită, semnul sfintei cruci şi bătutul clopotelor au proprietăţi vindecătoare. Tot mai mulţi cercetători din întreaga lume, s-au axat în ultimul timp pe experienţe şi cercetări specifice…

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.

„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei. ”

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos... Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare...

Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

Holocaust in pasi de dans

Seara trecuta am avut placerea sa urmaresc un spectacol de teatru-dans deosebit intitulat: "ULTIMA ÎMBUCĂTURĂ DIN… DRAGOSTE".
Spectacolul are ca motto indemnul "Nu uita!" si a fost creat pentru a ne aduce mereu aminte de ororile holocaustului, orori dintr-un trecut nu prea indepartat.
Partea introductiva a spectacolului arata in pasi de dans armonia de pe strazile unui oras din Europa. Aceasta parte cuprinde personaje din toate categoriile sociale: de la cei bogati din inalta societate pana la hoti sau scolarite.
Intriga intervine in momentul in care melodia vesela din partea introductiva este inlocuita de sunetul mitralierelor si al avioanelor. Soldati germani ii prind pe oameni si ii trimit in lagarele mortii.
Cortina se ridica si spectatorii fac cunostinta cu un lagar, un tarc cu patru colturi imprejmuit cu garduri electrice. Aici se va desfasura intreaga actiune a piesei.
Intra in scena detinutii cu valize mari in maini, insotiti de soldatii germani. Detinutii urmeaza sa treaca prin tot felul de stari, sunt batuti, chinuiti, jefuiti si violati de soldati. Starea lor se degradeaza dar in interiorul lor creste dorinta de revolta.
Se aude fluierul si soldatul german vine iarasi pentru a-i supune la chinuri. Ii leaga unul de celalalt cu niste franghii si in momentul urmator ei il prind si il sugruma cu ele. Pentru ca nu puteau sa ascunda cadavrul, au decis sa il manance.
Celalalt soldat este ingrijorat pentru ca nu stie ce se intampla cu colegul sau. Intra sa il caute la detinuti, dar acestia il mancasera deja. Intr-un tarziu, acesta gaseste cascheta colegului sau in valiza unuia dintre detinuti.
Actiunea atinge punctul culminant in momentul in care detinutii, constienti ca vor fi executati, aleg sa se sinucida aruncandu-se toti in gardul electric.
Finalul n-il infatiseaza pe soldatul german in mijlocul scenei, manifestandu-si multumirea, incojurat de cadavrele prizonierilor atarnate in gardul electric. Din spate, se apropie tiptil un soldat rus cu o carabina in mana si il elimina pe soldatul german, dar este prea tarziu pentru prizonieri.

Concluzii:

Spectacolul a fost extraordinar. Nu sunt un expert in dans si nu pot face o analiza tehnica a dansului, dar mie mi-a placut cum au dansat dansatorii.

Din punctul de vedere al mesajelor transmise, nu pot fi de acord cu crima si cu suicidul in grup, dar nu putem sa stim cum am fi reactionat noi in locul detinutilor. Putini sunt aceea care pot sa suporte astfel de suplicii mergand pe ideea intoarcerii celuilalt obraz. Nu toti cei care ajung in situatia martirului sunt capabili sa indure moarte martirica. Acest spectacol este genial in masura in care se subliniaza condamnarea regimurilor totalitare, in special a nazismului si a ororilor generate de aceasta doctrina.

Am realizat seara trecuta ca un spectacol de teatru-dans poate transmite mult mai mult decat o piesa de teatru obisnuita. Miscarile pot transmite uneori mai multe decat cuvintele. O sa mai merg la astfel de spectacole de cate ori o sa am ocazia.

Dimineata rupta din jurnalul unui tanar absurd

Tzrrrrrrrr.....
Se da jos din pat, opreste alarma ceasului, aprinde lumina. Un munte de om, imbracat intr-o pijama roz, isi tine mainile la ochii, ferindu-i de lumina brutala. Parul mare ii sta in toate directiile. Isi retrage palmele uriase...
Are o frunte lata, sprancene stufoase sub care se gasesc doi ochi mici si verzi impaienjeniti. Din ei pornesc doua dungi negre lungi, semne ale unui somn foarte scurt. Sub nas, ii mijeste o mustata de vreo trei saptamani, iar sub gura se observa o barba scurta si creata.
Se spala pe fata, se trezeste si abia acum isi aduce aminte ca e sambata. E foarte nervos, e a doua oara luna asta cand se trezeste sambata la 5 dimineata. Se intinde iar in pat si incearca sa mai doarma.
E prea tarziu. Spiritul sau s-a trezit si, odata cu el, s-a trezit si dorul urias care-l macina. S-a trezit in el si speranta, acea flacara care arde in candela sufletului sau. Se gandeste la fata pe care o iubeste atat de mult.
Era o vreme cand erau fericiti. Intr-o zi, vantul a venit si a ridicat-o pe iubita lui de langa el si a purtat-o pe aripile sale pana undeva departe, intr-un loc din care nu exista cale de intoarcere, intr-un loc de unde numai vantul sau Dumnezeu o pot aduce inapoi.
Vantul a fost gelos pe dragostea lor, din cauza asta a luat-o. A reusit un timp sa tina legatura cu iubita lui prin scrisori, dar a aflat vantul si l-a speriat pe postas. I-a spus ca il va arunca in mare daca mai duce la destinatie o singura scrisoare scrisa de unul din cei doi.
Acum, el nu mai are de ales decat sa astepte si sa aiba incredere in planul proniei lui Dumnezeu. Intr-o zi, cand va fi pregatit, Dumnezeu ii va porunci vantului sa nu mai desparta doua suflete care se iubesc.
Se ridica din pat, se aseaza in genunchi, se roaga.
Doua ore mai tarziu, coboara din mansarda lui si pleaca spre centrul orasului, spre cafeneaua scriitorilor.
E o zi senina de toamna, cu toate astea, soarele e cam inselator, e destul de frig. El e imbracat ca un tanar, in blugi si hanorac. Poarta ochelari de soare ca sa nu-i vada lumea urmele lipsei de somn. In oras, atmosfera e linistita, oamenii zambesc, poarta discutii amicale, par odihniti. Nici macar soferii nu sunt nervosi, traficul e foarte degajat, nu claxoneaza nimeni, nu injura nimeni.
Cafeneaua scriitorilor e aproape goala. Atmosfera e insa atat de placuta incat studentul simte ca a intrat in Rai. Tablourile de pe pereti par extraordinare in lumina diminetii.
La o masa sta un om cu o fata care pare foarte importanta. Ii face un semn studentului, care se indreapta imediat spre el. Se ridica de la masa pentru a-i face loc uriasului sa se aseze. Acum se poate observa ca cel de la masa e doar un omulet de 1,60, si daca nu i-ai vedea fata ai crede ca e un pusti de vreo 13 ani, desi el are 28.
In orice alt local, contrastul dintre cei doi amici ar fi starnit multe hohote de ras, multi i-ar fi considerat drept tata si fiu, dar nu si in cafeneaua scriitorilor.
Cei doi comanda doua cafele. Dupa o discutie amicala, fiecare isi scoate un carnetel de buzunar si fac schimb. Carnetelul are un rol destul de important in viata studentului de care vorbim. Noteaza in el strofe, versuri izolate sau idei care-i vin pe neasteptate. E foarte folositor un asemenea carnetel pentru un om care scrie. O idee buna se poate naste oricand, dar uneori se naste bolnava si moare imediat. Daca ai un carnetel poti sa o notezi si sa o tratezi cand ajungi acasa.
De multe ori li s-a intamplat celor doi sa se opreasca brusc pe strada, sa scoata carnetelul si sa scrijeleasca la repezeala ceva in el. Cel mic s-a oprit odata pe trecerea de pietoni, si-a rezemat carnetelul de masina ce astepta ca el sa treaca, si-a scris ideea, si-a luat injuraturile drept bonus si a mers mai departe.
Cei doi comentau asupra celor scrise in cele doua carnetele cand, pe usa cafenelei intra doi oameni cu plete carunte si barba grizonata. Merg in separeu si se aseaza la masa de acolo. Sunt doi dintre cei mai de seama scriitori ai orasului. Prin perdeaua cafenelei, cei doi studenti observa ca si scriitorii scot fiecare cate un carnetel.
Indiferent cat de mult se schimba lumea, oameni buni vor exista mereu, prieteniile adevarate nu se destrama iar obiceiurile frumoase trec din generatie in generatie.

5 minute de iubire

Daca tu, omule, ai putea uita pentru 5 minute de nucleul existentei tale si de tot ce graviteaza in jurul lui,
Daca ai uita pentru 5 minute de tine, de suparari, de frustrari, de ambitii si rivalitati, de tot ce graviteaza in jurul egoului tau,
Daca ai putea, pentru 5 minute, sa incetezi sa urasti, sa acuzi, sa condamni...
Daca tu, omule, ti-ai deschide sufletul si pentru 5 minute ai fi bun, ai ierta si-ai iubi,
Omule, ce fericit ai fi!

Imparte-ti durerea cu mine...

O prietena buna trece printr-o durere mare,
O sa-ncerc sa-i aduc un strop de alinare.
Durerea e cumplita si noi nici nu ne dam seama,
Cum se simte o persoana care si-a pierdut mama.

Cand tu suferi, eu sunt departe,
Si crede-ma ca regret cumplit.
As vrea sa pot lua asupra mea o parte
Din cate mai ai de patimit.

Il rog pe Dumnezeu sa rupa si sa aduca la tine
O parte din taria si forta ce le tin in mine,
Il pun sa se roage in aceste clipe grele pentru tine
Si pe ingerul care mijloceste la cer pentru mine.

Inchei prin a-ti spune prietena buna,
Sa mergi curajoasa prin furtuna
Si sa nu uiti ca mereu vei avea,
Un prieten bun ce nu te va uita!