Dimineata rupta din jurnalul unui tanar absurd

Tzrrrrrrrr.....
Se da jos din pat, opreste alarma ceasului, aprinde lumina. Un munte de om, imbracat intr-o pijama roz, isi tine mainile la ochii, ferindu-i de lumina brutala. Parul mare ii sta in toate directiile. Isi retrage palmele uriase...
Are o frunte lata, sprancene stufoase sub care se gasesc doi ochi mici si verzi impaienjeniti. Din ei pornesc doua dungi negre lungi, semne ale unui somn foarte scurt. Sub nas, ii mijeste o mustata de vreo trei saptamani, iar sub gura se observa o barba scurta si creata.
Se spala pe fata, se trezeste si abia acum isi aduce aminte ca e sambata. E foarte nervos, e a doua oara luna asta cand se trezeste sambata la 5 dimineata. Se intinde iar in pat si incearca sa mai doarma.
E prea tarziu. Spiritul sau s-a trezit si, odata cu el, s-a trezit si dorul urias care-l macina. S-a trezit in el si speranta, acea flacara care arde in candela sufletului sau. Se gandeste la fata pe care o iubeste atat de mult.
Era o vreme cand erau fericiti. Intr-o zi, vantul a venit si a ridicat-o pe iubita lui de langa el si a purtat-o pe aripile sale pana undeva departe, intr-un loc din care nu exista cale de intoarcere, intr-un loc de unde numai vantul sau Dumnezeu o pot aduce inapoi.
Vantul a fost gelos pe dragostea lor, din cauza asta a luat-o. A reusit un timp sa tina legatura cu iubita lui prin scrisori, dar a aflat vantul si l-a speriat pe postas. I-a spus ca il va arunca in mare daca mai duce la destinatie o singura scrisoare scrisa de unul din cei doi.
Acum, el nu mai are de ales decat sa astepte si sa aiba incredere in planul proniei lui Dumnezeu. Intr-o zi, cand va fi pregatit, Dumnezeu ii va porunci vantului sa nu mai desparta doua suflete care se iubesc.
Se ridica din pat, se aseaza in genunchi, se roaga.
Doua ore mai tarziu, coboara din mansarda lui si pleaca spre centrul orasului, spre cafeneaua scriitorilor.
E o zi senina de toamna, cu toate astea, soarele e cam inselator, e destul de frig. El e imbracat ca un tanar, in blugi si hanorac. Poarta ochelari de soare ca sa nu-i vada lumea urmele lipsei de somn. In oras, atmosfera e linistita, oamenii zambesc, poarta discutii amicale, par odihniti. Nici macar soferii nu sunt nervosi, traficul e foarte degajat, nu claxoneaza nimeni, nu injura nimeni.
Cafeneaua scriitorilor e aproape goala. Atmosfera e insa atat de placuta incat studentul simte ca a intrat in Rai. Tablourile de pe pereti par extraordinare in lumina diminetii.
La o masa sta un om cu o fata care pare foarte importanta. Ii face un semn studentului, care se indreapta imediat spre el. Se ridica de la masa pentru a-i face loc uriasului sa se aseze. Acum se poate observa ca cel de la masa e doar un omulet de 1,60, si daca nu i-ai vedea fata ai crede ca e un pusti de vreo 13 ani, desi el are 28.
In orice alt local, contrastul dintre cei doi amici ar fi starnit multe hohote de ras, multi i-ar fi considerat drept tata si fiu, dar nu si in cafeneaua scriitorilor.
Cei doi comanda doua cafele. Dupa o discutie amicala, fiecare isi scoate un carnetel de buzunar si fac schimb. Carnetelul are un rol destul de important in viata studentului de care vorbim. Noteaza in el strofe, versuri izolate sau idei care-i vin pe neasteptate. E foarte folositor un asemenea carnetel pentru un om care scrie. O idee buna se poate naste oricand, dar uneori se naste bolnava si moare imediat. Daca ai un carnetel poti sa o notezi si sa o tratezi cand ajungi acasa.
De multe ori li s-a intamplat celor doi sa se opreasca brusc pe strada, sa scoata carnetelul si sa scrijeleasca la repezeala ceva in el. Cel mic s-a oprit odata pe trecerea de pietoni, si-a rezemat carnetelul de masina ce astepta ca el sa treaca, si-a scris ideea, si-a luat injuraturile drept bonus si a mers mai departe.
Cei doi comentau asupra celor scrise in cele doua carnetele cand, pe usa cafenelei intra doi oameni cu plete carunte si barba grizonata. Merg in separeu si se aseaza la masa de acolo. Sunt doi dintre cei mai de seama scriitori ai orasului. Prin perdeaua cafenelei, cei doi studenti observa ca si scriitorii scot fiecare cate un carnetel.
Indiferent cat de mult se schimba lumea, oameni buni vor exista mereu, prieteniile adevarate nu se destrama iar obiceiurile frumoase trec din generatie in generatie.