"Trăim în România!" e un clișeu pe care-l port pe suflet ca pe un tatuaj permanent pe care mi l-a făcut cineva împotriva voinței mele. Aș putea să scap de el, dar asta ar însemna să renunț într-o anumită măsură și la iubirea de țară. M-am resemnat cu el.
Iubesc România așa cum e, iubirea nu suportă condiții și amendamente. Oricum, problemele nu stau în țară, problemele sunt în atitudinea oamenilor. Problema nu e prostia, așa cum se plâng toți ipocriții, problema e majoritatea care se zbate în mediocritate. În România, dacă alegi să rămâi prost de bună voie, special ca să eviți mediocritatea și atitudinea ei de femeie înțepată, ești marginalizat, ești arătat cu degetul, îți zice lumea prostul de parcă prostia ar fi undeva mai jos decât mediocritatea pe o anumită scară din concepția lor mediocră.
Tot în România, dacă alegi să îți dedici viața învățăturii, lecturii, contemplării, evoluției, dacă vrei să ieși din mediocritate pe ușa din față, aceeași mediocrii vor spune despre tine că ești nebun, și astfel o să te plaseze chiar mai jos decât pe prost, pe scara din concepția lor mediocră.
M-am resemnat cu adjectivele: prost, credul, nebun, și pot să spun că am devenit imun atunci când toate astea cu venin îmi sunt scuipate de mintea unui om care se zbate în jalnica mediocritate. Nu-mi plac oamenii care se uită în jur și compară totul cu persoana lor. Nu vreau să fiu ca X și nu vreau să-și dorească cineva să fie ca mine. Sunt conștient că dacă-mi fac eu o plăcere, un altul plătește prețul în durere, așa că nu-mi permit să pretind cuiva să fie în vre-un fel ca mine pentru că asta ar duce imediat la ruperea echilibrului și la sfârșitul lumii.
Iubesc România așa cum e, iubirea nu suportă condiții și amendamente. Oricum, problemele nu stau în țară, problemele sunt în atitudinea oamenilor. Problema nu e prostia, așa cum se plâng toți ipocriții, problema e majoritatea care se zbate în mediocritate. În România, dacă alegi să rămâi prost de bună voie, special ca să eviți mediocritatea și atitudinea ei de femeie înțepată, ești marginalizat, ești arătat cu degetul, îți zice lumea prostul de parcă prostia ar fi undeva mai jos decât mediocritatea pe o anumită scară din concepția lor mediocră.
Tot în România, dacă alegi să îți dedici viața învățăturii, lecturii, contemplării, evoluției, dacă vrei să ieși din mediocritate pe ușa din față, aceeași mediocrii vor spune despre tine că ești nebun, și astfel o să te plaseze chiar mai jos decât pe prost, pe scara din concepția lor mediocră.
M-am resemnat cu adjectivele: prost, credul, nebun, și pot să spun că am devenit imun atunci când toate astea cu venin îmi sunt scuipate de mintea unui om care se zbate în jalnica mediocritate. Nu-mi plac oamenii care se uită în jur și compară totul cu persoana lor. Nu vreau să fiu ca X și nu vreau să-și dorească cineva să fie ca mine. Sunt conștient că dacă-mi fac eu o plăcere, un altul plătește prețul în durere, așa că nu-mi permit să pretind cuiva să fie în vre-un fel ca mine pentru că asta ar duce imediat la ruperea echilibrului și la sfârșitul lumii.
Vreun, nu vre-un! :)
RăspundețiȘtergere