Motto: "Uneori simt că unele idei nu sunt coapte încă. Mai trebuie puse în cuptorul gândirii.” (Mihail Surdu)
Capitolul 1
Soarele strălucea pe cerul albastru al unei veri târzii. Vara se pregătea să spună adio pădurii și să plece spre altă emisferă, iar Sorin Târziu se pregătea să spună adio familiei și să plece spre un nou capitol din viața sa.
Pe geamul compartimentului de tren o vedea pe mama lui care-i făcea cu mâna. Din ochii ei curgeau lacrimi de mamă iubitoare și ocrotitoare, care-și aruncă de bună voie puiul din cuib într-o lume mare și amețitoare, că să crească, să se călească și să se întărească. Tatăl său, era mult mai reținut și mai încrezător. El vedea în ochii fiului său forța și stabilitatea mentală pe care le-a moștenit de la el, la care se adăugau cumințenia și virtuozitatea moștenite de la mama lui.
Sorin Târziu avea toate armele necesare pentru a lupta cu toate obstacolele pe care destinul avea să i le scoată în cale. Mai avea o sacoșă mare de rafie în care avea toate cele necesare pentru a face față într-un oraș mare. Avea în portofel o sumă de bani dată de părinți, suficientă pentru o luna de zile, perioadă după care avea să mai primească alții. Mai avea și câteva economii proprii pe care le adunase peste vară.
Trenul personal vechi și răblăgit mergea încet dar sigur, oprind în fiecare haltă, spre marele oraș, spre mica Romă vieneză. Fiind ultima duminică din vacanța de vară, trenul era plin de elevi, liceeni și studenți care mergeau la școală în marele oraș. Părinții lor aveau impresia că au odrasle alese care trebuie să studieze la oraș, să învețe de la profesori buni și să ajungă "oameni mari”.
Ceea ce nu știau părinții era faptul că profesori cu adevărat pregătiți și capabili să îndrume chiar și cel mai slab pregătit elev spre o carieră, erau la un singur liceu din marele oraș, un liceu de prestigiu care îi colecționa încă din clasa a cincea pe cei mai înzestrați copii, copii ai căror părinți îl înzestrau pe directorul liceului cu multe plocoane pentru că odraslele lor să fie înzestrate cu multe cunoștințe de cei mai capabili profesori.
Profesorii de la celelalte școli erau de cele mai multe ori niște aroganți buni de nimica, care au terminat niște facultăți târându-se în genunchi, pupând dosuri sau plătind tribut. Mai existau și excepții.
Copiii orăsenilor erau de cele mai multe ori niște snobi plini de arogantă, la fel ca părinții lor. Existau puține excepții. Aceștia îi disprețuiau pe cei care veneau de la țara, își băteau joc de ei de câte ori aveau ocazia și râdeau de obiceiurile tradiționale și de credința în Dumnezeu, lucruri care la țara erau pietre de căpătâi ale comunității.
Credința tinerilor crescuți la oraș era muzica de colț de bloc, cu cele patru forme ale ei: manea, house, Rap și Rock. Locul obiceiurilor tradiționale era luat de cluburi, consum excesiv de alcool și în unele cazuri se ajungea până la droguri.
Că să fie acceptați printre orășeni, ținerii țărani trebuiau să îmbrățișeze aceste obiceiuri. Mulți o făceau, dar pentru că nu erau făcuți din același aluat, aceste obiceiuri aduceau multe reacții adverse nedorite. Comportamentul și libajul lor era mult mai violent sub acțiunea alcoolului și a drogurilor. În timp, acest comportament tindea să devină permanent. Discrepanțele dintre educația primită acasă și viața în concordanță cu legile orașului ducea de multe ori la uzarea sistemului nervos, la nebunie.
Sorin Târziu era elev în clasa a12a la un liceu considerat mediocru, și aceasta era lumea în care trebuia să supraviețuiască.
Trenul pătrunde în marele oraș prin partea de Nord și se apropie de gară. Sorin își coboară sacoșa grea din suportul pentru bagaje și se pregătește să coboare. Gara mare a orașului era aproape goală, dar peste 5 minute avea să se umple de furnici care-și cară agoniseala în mod nefiresc din moșuroi în exterior.
Sorin coboară printre primii, reușind astfel să evite aglomerația, își cumpără repede un bilet și se urcă în troleul care merge spre Sud. Orașul e neschimbat, chiar și trecătorii necunoscuți care bântuie trotuarele îi par familiari.
Gazda lui, bătrâna văduvă Stanca, îl așteaptă în stație zâmbitoare. Era o bună prietenă a bunicii lui care a rămas văduvă de tânără și care nu avea copii. Îl iubea pe Sorin că pe un nepot și nu-i lua decât o sumă foarte mică pentru chirie. Sorin ținea și el la doamna Stanca pentru că a învățat de la ea multe lucruri în cei trei ani în care i-a fost gazdă, lucruri legate de viața la oraș pe care nu ar fi putut să le învețe de la părinții săi pentru că aceștia nu locuiseră niciodată într-un oraș mare.
Casa doamnei Stanca nu era foarte mare dar era suficientă pentru ca două persoane de vârste diferite să poată să trăiască fără să se calce pe picioare. Camera lui Sorin nu era foarte mare dar nu era un om care avea nevoie de mult spațiu.
După cină și după o discuție lungă și plăcută cu văduva în care i-a istorisit cum și-a petrecut vacanța, ce mai fac părinții, nerăbdarea cu care bunica lui așteaptă să-și revadă prietenă și alte lucruri lipsite de importantă, Sorin se culcă pentru că mâine e ultimul început al liceului, o zi importantă.
Va urma!
Capitolul 1
Soarele strălucea pe cerul albastru al unei veri târzii. Vara se pregătea să spună adio pădurii și să plece spre altă emisferă, iar Sorin Târziu se pregătea să spună adio familiei și să plece spre un nou capitol din viața sa.
Pe geamul compartimentului de tren o vedea pe mama lui care-i făcea cu mâna. Din ochii ei curgeau lacrimi de mamă iubitoare și ocrotitoare, care-și aruncă de bună voie puiul din cuib într-o lume mare și amețitoare, că să crească, să se călească și să se întărească. Tatăl său, era mult mai reținut și mai încrezător. El vedea în ochii fiului său forța și stabilitatea mentală pe care le-a moștenit de la el, la care se adăugau cumințenia și virtuozitatea moștenite de la mama lui.
Sorin Târziu avea toate armele necesare pentru a lupta cu toate obstacolele pe care destinul avea să i le scoată în cale. Mai avea o sacoșă mare de rafie în care avea toate cele necesare pentru a face față într-un oraș mare. Avea în portofel o sumă de bani dată de părinți, suficientă pentru o luna de zile, perioadă după care avea să mai primească alții. Mai avea și câteva economii proprii pe care le adunase peste vară.
Trenul personal vechi și răblăgit mergea încet dar sigur, oprind în fiecare haltă, spre marele oraș, spre mica Romă vieneză. Fiind ultima duminică din vacanța de vară, trenul era plin de elevi, liceeni și studenți care mergeau la școală în marele oraș. Părinții lor aveau impresia că au odrasle alese care trebuie să studieze la oraș, să învețe de la profesori buni și să ajungă "oameni mari”.
Ceea ce nu știau părinții era faptul că profesori cu adevărat pregătiți și capabili să îndrume chiar și cel mai slab pregătit elev spre o carieră, erau la un singur liceu din marele oraș, un liceu de prestigiu care îi colecționa încă din clasa a cincea pe cei mai înzestrați copii, copii ai căror părinți îl înzestrau pe directorul liceului cu multe plocoane pentru că odraslele lor să fie înzestrate cu multe cunoștințe de cei mai capabili profesori.
Profesorii de la celelalte școli erau de cele mai multe ori niște aroganți buni de nimica, care au terminat niște facultăți târându-se în genunchi, pupând dosuri sau plătind tribut. Mai existau și excepții.
Copiii orăsenilor erau de cele mai multe ori niște snobi plini de arogantă, la fel ca părinții lor. Existau puține excepții. Aceștia îi disprețuiau pe cei care veneau de la țara, își băteau joc de ei de câte ori aveau ocazia și râdeau de obiceiurile tradiționale și de credința în Dumnezeu, lucruri care la țara erau pietre de căpătâi ale comunității.
Credința tinerilor crescuți la oraș era muzica de colț de bloc, cu cele patru forme ale ei: manea, house, Rap și Rock. Locul obiceiurilor tradiționale era luat de cluburi, consum excesiv de alcool și în unele cazuri se ajungea până la droguri.
Că să fie acceptați printre orășeni, ținerii țărani trebuiau să îmbrățișeze aceste obiceiuri. Mulți o făceau, dar pentru că nu erau făcuți din același aluat, aceste obiceiuri aduceau multe reacții adverse nedorite. Comportamentul și libajul lor era mult mai violent sub acțiunea alcoolului și a drogurilor. În timp, acest comportament tindea să devină permanent. Discrepanțele dintre educația primită acasă și viața în concordanță cu legile orașului ducea de multe ori la uzarea sistemului nervos, la nebunie.
Sorin Târziu era elev în clasa a12a la un liceu considerat mediocru, și aceasta era lumea în care trebuia să supraviețuiască.
Trenul pătrunde în marele oraș prin partea de Nord și se apropie de gară. Sorin își coboară sacoșa grea din suportul pentru bagaje și se pregătește să coboare. Gara mare a orașului era aproape goală, dar peste 5 minute avea să se umple de furnici care-și cară agoniseala în mod nefiresc din moșuroi în exterior.
Sorin coboară printre primii, reușind astfel să evite aglomerația, își cumpără repede un bilet și se urcă în troleul care merge spre Sud. Orașul e neschimbat, chiar și trecătorii necunoscuți care bântuie trotuarele îi par familiari.
Gazda lui, bătrâna văduvă Stanca, îl așteaptă în stație zâmbitoare. Era o bună prietenă a bunicii lui care a rămas văduvă de tânără și care nu avea copii. Îl iubea pe Sorin că pe un nepot și nu-i lua decât o sumă foarte mică pentru chirie. Sorin ținea și el la doamna Stanca pentru că a învățat de la ea multe lucruri în cei trei ani în care i-a fost gazdă, lucruri legate de viața la oraș pe care nu ar fi putut să le învețe de la părinții săi pentru că aceștia nu locuiseră niciodată într-un oraș mare.
Casa doamnei Stanca nu era foarte mare dar era suficientă pentru ca două persoane de vârste diferite să poată să trăiască fără să se calce pe picioare. Camera lui Sorin nu era foarte mare dar nu era un om care avea nevoie de mult spațiu.
După cină și după o discuție lungă și plăcută cu văduva în care i-a istorisit cum și-a petrecut vacanța, ce mai fac părinții, nerăbdarea cu care bunica lui așteaptă să-și revadă prietenă și alte lucruri lipsite de importantă, Sorin se culcă pentru că mâine e ultimul început al liceului, o zi importantă.
Va urma!
Astept continuarea!Pana aici mi a placut!:*
RăspundețiȘtergere