Ateii din România şi-au pus în gând să scoată ora de religie din orar. Ora de religie se poate scoate din orar dar nu vor reuşi niciodată să-L scoată pe Dumnezeu din şcoală, nici măcar dacă obţin un ordin judecătoresc împotriva Lui. Un părinte (ateu) vine cu un argument aproape penibil. Cică România e un stat laic, şi într-un stat laic, copiii nu trebuie să înveţe nimic despre religie.Un jurnalist este pur şi simplu consternat de faptul că la ora de religie copiii învăţa că faptele rele pot avea urmări grave.
Părinţilor atei le e frică să nu înceapă fiii şi ficele lor să-şi ia crucea, să-i urmeze lui Hrisos şi să se mântuiască. Pericolul încreştinării a devenit mai mare decât pericolul reprezentat de droguri.
Dacă e să judecăm după modelul celor care vor să scoată religia din şcoală, hai să ne imaginăm o negociere. Să zicem că ateii vor neapărat ora de religie şi sunt gata să dea ceva la schimb. să zicem că negociază chestia asta cu un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române deoarece religia Ortodoxă este cea mai răspândită în învăţământul românesc.
Reprezentantul vine şi spune că le va da ora de religie ateilor să facă ce vor în ea doar în schimbul întregului învăţământ românesc, deoarece contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la formarea şi la dezvoltarea tezaurului cultural naţional nu poate fi contestată sau considerată un „fals istoric”, ci a fost clar recunoscută prin Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor art. 7 (2). Primele şcoli şi tipărituri, în România, au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative şi momentele istorice cruciale pun în evidenţă rolul Bisericii în crearea, păstrarea şi transmiterea valorilor naţionale de ordin spiritual, moral şi cultural. Nu trebuie să uităm că până la momentul adoptării Legii Instrucţiunii publice (25 noiembrie/7 decembrie 1864), învăţământul românesc s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic, ierarhii Bisericii aveau şi atribuţii de efori ai şcolilor. Prin Legea Instrucţiunii publice din 1864, Religia deţinea un loc important, atât în cadrul învăţământului primar unde se preda Catehismul (art. 32), cât şi în cadrul învăţământului secundar, gimnazial şi liceal, unde se preda disciplina numită atunci „Religiunea” (art. 116), din franţuzescul Religion.
Cultura acestei ţări laice, după cum o numeşte acel părinte, datorează enorm de mult Bisericii, putem spune chiar că învăţământul a evoluat în paralel cu Biserica până în 1940 când au fost despărţite. Poate că din această cauză trece acum învăţământul românesc printr-o criză atât de acută, pentru că politicienii români refuză să refacă legătură între învăţământ şi cea care s-a îngrijit cel mai bine de el, Biserica Ortodoxă Romană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu